Acasă Vest Arad Arad: Pierde şi PSD

Arad: Pierde şi PSD

DISTRIBUIȚI

131410 – 18092014 – Primarul comunei Vladimirescu, cea mai mare din județul Arad, a părăsit PSD și a semnat adeziunea la PDL, el fiind urmat de opt din cei zece consilieri locali social-democrați, potrivit B1 Tv.

Președintele PDL Arad, Gheorghe Falcă, a anunțat, joi, că primarul comunei Vladimirescu, Ioan Crișan, a semnat adeziunea la PDL, gest care a fost făcut și de opt dintre cei zece consilieri locali ai PSD.

Falcă a precizat că Ioan Crișan a avut neînțelegeri cu liderii PSD Arad, cărora le-ar fi reproșat lipsa de colaborare, acuzând totodată Guvernul Ponta că nu a alocat bani comunei.

„În Arad, nu avem niciun primar ACL care să fi plecat la alt partid, dar confirm venirea în PDL a primarului din Vladimirescu și a opt consilieri de la PSD. Am avut zilele trecute o discuție cu domnul primar și mi-a spus motivul, și anume că cei de la PSD au abandonat localitatea. Guvernul nu a alocat niciun leu pentru investiții comunei Vladimirescu, dar clientelei PSD din județ (primării conduse de PSD – n.r.) a alocat peste șase milioane de euro”, a declarat Falcă.

În prezent, ACL are în județul Arad 54 de primari din 78.

Pe de altă parte, președintele PSD Arad, deputatul Dorel Căprar, a declarat, că nu a avut neînţelegeri cu primarul comunei Vladimirescu și că a fost surprins de decizia acestuia de a părăsi partidul.

„Am ținut legătura cu organizația sa și am oferit sprijinul necesar comunei. Dacă el nu a dorit să mai colaborăm, vina nu ne aparține. Nu cred că se va regăsi în PDL, iar la alegerile locale vom câștiga din nou Primăria pentru că vom reface organizația PSD din comună”, a declarat Căprar. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.