131449 – 19092014 – Agentia Naţională de Integritate (ANI) cere în instanţă revocarea mandatului de parlamentar european a lui Mircea Diaconu pe motiv că este deţinut ilegal de politician. Mircea Diaconu are o decizie definitivă de incompatibilitate care îi interzice ocuparea de funcţii publice.
„Azi s-au pus opinii. E un lucru care mă sperie puțin, mă sperie în sensul constatării. Vedeți, în clipa în care am intrat într-o lume democratică, al cărui instrument principal este votul public, dat în condiții legale, după exercitarea votului dat de cetățenii români, validat de autoritățile statului român, apar alte autorități sau alte opinii, încercând să distrugă votul popular. În clipa în care distrugi, desființezi, votul public, democratic, legal, prin alte metode, atunci nu mai ești în democrație, aia e dictatură. Doamna de la ANI spunea că este fără precedent această situație, până și ei o recunosc. E fara precedent, cu adevarat”, a spus Mircea Diaconu, la Curtea de Apel Bucureşti, potrivit Digi24. – PROMPT MEDIA