Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Deputatul Daniel Fenechiu a demisionat din PP-DD

Bucureşti: Deputatul Daniel Fenechiu a demisionat din PP-DD

DISTRIBUIȚI

131581 – 26092014 – Deputatul Daniel Fenechiu a anunţat joi că a demisionat din PP-DD acuzând partidul din care a făcut parte de „cârdăşie cu PSD”. „După patru ani  și trei luni de devotament și sârguință, după ce am pus bazele și am reușit să facem din PP-DD cel mai de succes proiect politic nou din România ultimilor ani, în numai trei luni de cârdășie cu PSD, partidul nostru, adică una dintre principalele forțe politice a țării noastre, a ajuns o ruină, iar eu am fost pus în fața unei alegeri. Aveam de ales între a rămâne același om integru, demn, curajos, liber, să gândesc și să spun ce vreau, capabil să mă uit în ochii oricui fără a mă simți vinovat sau între a sacrifica tot ceea ce am reprezentat 45 de ani și a fi complice la o înșelăciune politică. Alegerea nu a fost dificilă, dar despărțirea s-a dovedit complicată. Nu am luat cu inimă ușoară această decizie, care era însă profund necesară. Nu mai puteam rămâne în PPDD și să girez cu numele meu, cu reputația mea, cu încrederea pe care mii de oameni au investit-o în mine, o aventură politică între partidul la crearea căruia am participat și partidul cu care nu doar m-am luptat cu toată forța, dar care destructureaza practic PPDD-ul. Alianța PPDD-PSD reprezintă un semn al bolii care macină PPDD de mult timp și care face ca oameni valoroși sa plece, ca cetățenii să se îndepărteze de partid, ca voturile să se evapore, iar construcția politică să se macine din interior.Nu pot asista ca PPDD, un partid pentru care am muncit cu trup și suflet, dar mai ales cu suflet, sa intre in disolutie sub privile senine ale conducerii, care este preocupată doar de a seca partidul de orice resurse mai poate acesta oferi. Nu pot asista, în bună știință și cu deplină conștiență, la disiparea speranțelor și entuziasmului care a generat un milion de voturi și la înlocuirea acestor cu sentimentul zădărniciei trudei celor care au crezut că se poate și au demonstrat că se poate. (…)Partidul a comis păcatul capital: a nesocotit oamenii considerând că i se cuvine pe veci, o încredere și o susținere pentru care nu depune niciun efort. Am luat decizia de a mă despărți de PPDD. Am luat această decizie astăzi, după ce in ultimele zile am discutat, ore în șir, cu sute de oameni ai organizației PPDD sector 4. Oameni ca și mine, ca toți cei care au crezut că se poate face politică pentru oameni nu pentru politicieni. Oameni care, ca și mine, au fost înșelați. Oameni care, ca și mine, nu mai pot accepta situație”, scrie Daniel Fenechiu pe contul de Facebook. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.