131333 – 15092014 – Procurorul șef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) a înaintat luni la Curtea Constituțională a României punctul de vedere al DIICOT referitor la sesizarea formulată de Avocatul Poporului cu privire la Legea privind identificarea utilizatorilor de cartele telefonice prepay.
“În sesizarea de neconstituționalitate Avocatul Poporului arăta faptul că prin adoptarea acestei legi se încalcă prevederile art. 1 alin. (5), art. 26, art. 53 alin. 2 și art. 147 alin. 4 din Constituția României. DIICOT consideră neîntemeiate criticile formulate de Avocatul Poporului, subliniind că legea satisface toate criteriile de constituţionalitate pentru a putea fi pusă în vigoare având caracterul unei legi previzibile şi accesibile”, se arată într-un comunicat al DIICOT. – PROMPT MEDIA