Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Fostul director al RATB, trimis în judecată

Bucureşti: Fostul director al RATB, trimis în judecată

DISTRIBUIȚI

131431 – 19092014 – DNA l-a trimis în judecată, din arest la domiciliu,pe fostul director general al Regiei Autonome de Transport București (RATB), Viorel Popescu, sub acuzațiile de abuz în serviciu  şi conflict de interese.

Procurorii au stabilit că între 2011 și 2012, Popescu, în calitate de director general RATB, nu și-a îndeplinit atribuíile de serviciu și a prejudiciat RATB cu aproximativ 820.000 euro, prin  încheierea unui contract de asistență juridică între Regie şi Urbconnet, pentru recuperarea unor creanțe de la Casa de asigurări de Sănătate a municipiului București (CASMB).

Din actele existente la dosar, reiese că în contract se specifică faptul că Urbconnet avea obligația de asistare la controlul efectuat de CASMB faţă de RATB, în vederea rambursării sumelor cuvenite regiei, deși, în realitate, nu a existat și nu se prefigura un astfel de control.

De altfel, conducerea RATB cunoștea clar, la momentul semnării actelor întocmite de funcționarii de specialitate ai regiei, cuantumul sumelor de bani neachitate de CASMB, defalcate pe unități lunare de timp, astfel încât aceste verificări nu se impuneau a fi încredințate firmei private prin contractul indicat.

Prin urmare, Viorel Popescu, în calitate de director general al RATB, pe lângă faptul că nu a întreprins măsuri legale și efective de recuperare a creanțelor datorate regiei de către CASMB, prin structurile cu atribuții în acest sens, existente în cadrul regiei, a decis să încheie un contract cu Urbconnet, sub aparența că firma privată va efectua demersuri la CASMB pentru recuperarea sumelor de bani datorate către RATB. În plus, nu a luat în considerare obiecțiunile formulate de Serviciul juridic și contencios din cadrul RATB, la semnarea contractului cu Urbconnet, iar ulterior a admis achitarea, din conturile bancare ale RATB, a facturilor emise de firma privată, deși acestea nu se fundamentează pe nici un document care să ateste demersurile efective derulate de prestator și natura acestora.

Demersurile lui Viorel Ppescu, descrise anterior, au dus la obținerea de foloase patrimoniale pentru Urbconnet, firmă cu care firma lui Viorel Popescu, Euroland, s-a aflat în raporturi comerciale, fiind realizate condițiile infracțiunii de conflict de interese.

RATB a precizat că se constituie parte civilă cu suma de 3.657.576,49 lei, reținută ca prejudiciu în dauna acesteia.

În vederea recuperării prejudiciului, au fost instituite măsuri asiguratorii față de bunurile imobile aflate în proprietatea lui Viorel Popescu.

În dosar, cercetările au fost demarate ca urmare a sesizării formulate de Corpul de Control al Primului Ministru.

  Procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea SRI.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, potrivit unui comunicat al DNA. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.