Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Ministerul Agriculturii prelungeşte termenul pentru reatestarea produselor tradiţionale

Bucureşti: Ministerul Agriculturii prelungeşte termenul pentru reatestarea produselor tradiţionale

DISTRIBUIȚI

131199 – 09092014 –  În urma solicitării publice făcute săptămâna trecută de către deputatul PNL Mircea Dolha în numele producătorilor din Maramureș, ministrul Daniel Constantin a anunțat prelungirea termenului pentru reatestarea produselor tradiționale.

”Maramureș, județul pe care îl reprezint în Parlamentul României, este un loc al tradițiilor, în care rețetele vechi se păstrează cu sfințenie de către numeroși producători, de către familiile pentru care produsele tradiționale reprezintă o sursă de venit – dacă nu chiar singura sursă de venit. Din acest motiv, salut răspunsul ministrului Daniel Constantin la solicitarea mea publică de săptămâna trecută în care am cerut ca termenul limită pentru reatestarea produselor tradiționale să fie prelungit. Apreciez că decizia anunțată ieri (luni- n. r.) de către ministrul agriculturii și dezvoltării rurale este un act de normalitate. Așa cum se știa deja, domnia sa a recunoscut că numărul de producători care au reușit să își reînnoiască atestatele pentru produsele tradiționale este foarte mic.

Doar situația din Maramureș este de-a dreptul alarmantă: conform legislației vechi erau 395 de produse tradiționale înregistrate, dar dintre acestea, doar nouă reușiseră, după ultimele mele informații, să își păstreze acest statut conform ordinului comun 724/2013 al MADR, Ministerului

Sănătății și Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor. Actul normativ  a fost publicat în data de 11 noiembrie 2013 în Monitorul Oficial și a intrat în vigoare o lună mai târziu, având ca termen limită pentru reatestarea produselor data de 11 septembrie 2014. Din discuțiile avute cu producătorii din Maramureș, era necesară prelungirea acestui termen limită întrucât întocmirea și depunerea documentației pentru reatestare este anevoioasă. Mai mult, pe timp de vară, producătorii maramureşeni au fost ocupaţi şi cu producţia, au participat la târguri în toată ţara. În plus, o parte dintre ei îşi suplimentează veniturile şi din agroturism, aşa că nu le-a prea rămas timp suficient pentru a finaliza dosarele la timp. Prelungirea termenului privind atestarea produselor tradiționale conform noii legislații până la 30 noiembrie, va oferi fermierilor şi micilor antreprenori care au păstrat reţetele vechi româneşti timpul necesar finalizării documentației pentru înregistrarea produselor lor tradiționale, în așa fel încât acesta să nu dispară de la târguri, de pe rafturile magazinelor și de pe mesele românilor”, a declarat Mircea Dolha, deputat PNL de Maramureș. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.