Acasă Politic Bucureşti: Miniştrii, trimişi de premier la şcoală

Bucureşti: Miniştrii, trimişi de premier la şcoală

DISTRIBUIȚI

 131237 -10092014 – Premierul Victor Ponta a cerut tuturor miniştrilor să fie prezenţi, luni, la deschiderea anului şcolar şi să verifice dacă „măsurile de investiţii” au ajuns cu adevărat la oameni, reafirmând că utilizarea fondurilor europene şi bugetare pentru investiţii trebuie accelerată.

„Luni începe şcoala şi vreau să ştiu că toate condiţiile, şi de infrastructură, şi de pregătire, sunt la zi, şi vreau să vă rog pe toţi miniştrii – din câte ştiu, luni nu se lucrează la Parlament -, vreau să mergeţi la deschiderea anului şcolar şi să ne spuneţi dacă măsurile de investiţii în infrastructură au ajuns cu adevărat la oameni”, a solicitat Victor Ponta, miercuri, la începutul şedinţei de Guvern, potrivit Realitatea Tv.

Premierul a subliniat, încă o dată, că ritmul alocării fondurilor pentru investiţii trebuie accelerat, pentru că altfel creşterea economică riscă să încetinească.

„Vreau ca în perioada imediat următoare, la nivelul instituţiilor centrale şi locale, să accentuăm ritmul de utilizare a fondurilor pentru investiţii, atât cele din fonduri europene, cât şi cele din buget. Suntem campioni europeni la deficitul cel mai mic, dar dacă nu se cheltuie banii pe care îi avem, şi banii europeni, şi banii din buget, această creştere economică va încetini”, a spus şeful Executivului. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.