Acasă Economie Bucureşti: Nucleraelectrica vrea să cumpere o parte din operaţiunile ENEL în România

Bucureşti: Nucleraelectrica vrea să cumpere o parte din operaţiunile ENEL în România

DISTRIBUIȚI

131446 – 19092014 – Nuclearelectrica ar putea cumpăra o parte din operaţiunile Enel în România. Decizia va fi luată în perioada următoare la nivelul acționariatului, până acum nefiind înaintată nicio ofertă pentru preluarea operațiunilor pe care distribuitorul de energie Enel a anunţat că vrea să le vândă până la sfârşitul anului.

„SNN (Nuclearelectrica) analizează oportunitatea rezultată din anunţul potenţialei vânzări a operaţiunilor Enel în România, fiind în prezent în stadiul de analiză preliminară a unei părţi din perimetrul tranzacţiei. Nicio oferta indicativă sau de altă natură nu a fost înaintată către Enel. O potenţială decizie a managementului SNN cu privire la tranzacţie va fi supusă aprobării Adunării      Generale a Acţionarilor SNN”, se arată într-un comunicat al companiei transmis vineri Bursei de Valori Bucureşti (BVB), potrivit Romania Libera.

Nuclearelectrica şi-a anunţat de anul trecut interesul pentru diversificarea portofoliului prin investiţii strategice, în scopul creşterii sustenabile a companiei, în contextul competiţiei de pe piaţă.

Enel, care deţine o treime din piaţă distribuţiei de energie din România, a anunţat că vrea să vândă operaţiunile din România până la sfârşitul acestui an.

Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, se află de miercuri la Roma (Italia) pentru discuţii cu conducerea grupului energetic Enel privind vânzarea operaţiunilor din România. El este însoţit în această vizită de directorul general al Nuclearelectrica, Daniela Lulache, şi de cel al Electrica, Ioan Roşca.

Nicolescu a afirmat marţi, într-o conferinţă de presă, că activitatea de distribuţie a energiei este considerată strategică de statul român, mai ales în zona Dobrogea, ţinând cont de ce întâmplă în estul ţării.

„Nu încurajăm pe nimeni să depună oferta pentru cumpărarea distribuţiei din Dobrogea, mai ales că există interes din partea unor companii de stat româneşti”, a spus Nicolescu. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.