Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: „Radarul pădurii” – un soft care ar eradica furturile de lemn

Bucureşti: „Radarul pădurii” – un soft care ar eradica furturile de lemn

DISTRIBUIȚI

131259 – 11092014 – Furtul de lemn din România va fi eradicat începând cu luna octombrie, când va funcţiona un soft care va urmări în timp real, traseul lemnului din momentul tăierii până la prelucrare sau export, a declarat ministrul delegat pentru Ape şi Păduri, Doina Pană, la Radio România Actualităţi.

În ultimii ani, în ţara noastră suprafeţe întinse de păduri au fost tăiate illegal, iar furturile de material lemnos au provocat ingrijorare.

„Această măsură înseamnă de fapt o hotărâre de guvern care intră în vigoare din data de 8 octombrie și pe care am numit-o „radarul pădurii” pentru că exact cum radarul la circulaţie monitorizează viteza, aceasta va monitoriza circulaţia lemnului.

„Absolut orice transport de lemn din pădure se face printr-un sistem informatic. I-am obligat pe toţi cei care transportă lemn din pădure să-şi achizţioneze un smartphone pe care va fi instalat un soft”, a precizat Doina Pană.

„Înainte de a lua lemnul din pădure, transportatorii trebuie să acceseze acest soft, să introducă nişte date de identificare, să se vadă că este cel care trebuie și are dreptul să aducă lemnele din pădure şi se generează un cod unic, o combinaţie de cifre şi litere cu ora, minutul şi secunda când a plecat.

„În momentul în care ajunge la depozit acesta nu poate intra în depozit până când cei din depozit nu accesează şi ei sistemul informatic şi verifică că are codul corect. Nu pot spune că au făcut-o şi nu o fac, pentru că în sistem rămâne urmă dacă a intrat sau nu a intrat”, a mai explicat Doina Pană. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.