Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Vicepremierul chinez Zhang Gaoli, primit la Palatul Victoria

Bucureşti: Vicepremierul chinez Zhang Gaoli, primit la Palatul Victoria

DISTRIBUIȚI

131567 – 25092014 – Viceprim-ministrul pentru securitate națională şi ministru al Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, a avut joi o întrevedere cu viceprim-ministrul chinez Zhang Gaoli, la Palatul Victoria.

Cu acest prilej, Gabriel Oprea a declarat că este o onoare, ca reprezentant al prim-ministrului Victor Ponta, să-l primească pe demnitarul chinez și i-a mulțumit acestuia că a venit la București însoțit de o delegație atât de numeroasă formată din miniștri și alți decidenți guvernamentali.

Totodată, vicepremierul român a trecut în revistă domeniile de interes ale cooperării dintre guvernele celor două țări, evidenţiind cursul ascendent al relaţiilor bilaterale şi voinţa reciprocă de amplificare şi diversificare a acestora.

”Relațiile dintre România și Republica Populară Chineză sunt excelente în toate domeniile – economic, politic, cultural – și mă bucur să remarc faptul că această vizită are loc cu numai câteva zile înainte de sărbătorirea a 65 de ani de relații diplomatice între cele două țări, România fiind una dintre primele trei țări care au recunoscut Republica Populară Chineză”, a precizat, în acest context, vicepremierul Gabriel Oprea.

În cadrul discuției bilaterale, Gabriel Oprea a apreciat că “întâlnirea dintre prim-ministrul Victor Ponta și prim-ministrul Li Keqiang, în formatul de 16+1 de la București, a fost una excelentă, ca de altfel și întâlnirile de la Beijing ale prim-ministrului Guvernului României cu președintele Republicii Populare Chineze, precum și cu prim-ministrul Li Keqiang”.

La rândul său, viceprim-ministrul chinez Zhang Gaoli a mulțumit oficialului român pentru modul cum a fost întâmpinat la București, amintind, totodată, și de întâlnirea pe care a avut-o

marți, 23 septembrie a.c., la New York, cu prim-ministrul Victor Ponta în contextul desfășurării Adunării Generale a O.N.U.

Reprezentantul Guvernului României și-a exprimat încrederea că vizita oficialului chinez în România se va încheia cu rezultate excelente, fiind de natură a consolida cooperarea economică prin intensificarea contactelor pe toate palierele.

Agenda întrevederii a urmărit aspecte de ordin bilateral, precum și analiza oportunităților de colaborare în domenii de interes circumscrise dezvoltării parteneriatului dintre cele două țări.

În cursul acestei seri, vicepremierul Gabriel Oprea va oferi un dineu în cinstea înaltului demnitar chinez, se precizează într-un comunicat al MInistzerului Afacerilor Interne. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.