130961 – 02092014 – Președintele Republicii Populare Chineze, Xi Jinping, l-a primit marți pe premierul Victor Ponta, la sala Fujian din clădirea Marii Adunări Populare, context în care înaltul demnitar chinez a subliniat pozițiile constante exprimate de România de-a lungul celor 65 de ani de relații diplomatice dintre cele două țări, transmite Agerpres.
„Cu privire la problemele fundamentale și interesele majore ale Chinei, România a susținut necontenit politicile pentru o singură Chină, acordând permanent sprijinul ferm poziției Chinei. Partea chineză dă o înaltă apreciere în această privință”, a declarat Xi Jinping în cadrul convorbirilor purtate în plenul celor două delegații.
Președintele chinez a amintit de vizita pe care a efectuat-o în luna martie în Europa, context în care a ajuns la un larg consens cu liderii UE referitor la cele 4 elemente cheie privind parteneriat chino-european: pace, creștere economică, reformă, civilizație, precum și împletirea celor două piețe, China și Europa.
La rândul său, premierul Victor Ponta a afirmat că întâlnirile oficiale avute în Republica Populară Chineză arată nivelul extrem de înalt al relațiilor dintre cele două țări. Ponta a adăugat că împlinirea a 65 de ani de relații diplomatice reprezintă o perioadă de timp în care România și China au dovedit întotdeauna respect și prietenie.
„Urmărim cu foarte multă atenție și admirație eforturile pe care China le face pentru a se dezvolta în continuare, pentru a aplica reforme, pentru a asigura bunăstarea întregului popor, cel mai numeros din lume”, a spus premierul român.
Ponta a adăugat că parteneriatul strategic China-UE reprezintă o axă de pace, de progres și de înțelegere, un exemplu pentru întreaga omenire.
Premierul Ponta a avut apoi o întrevedere cu Zhang Dejiang, președintele Comitetului Permanent al Adunării Naționale Populare a Republicii Populare Chineze, membru al comitetului Permanent al biroului politic al CC al PCC. – PROMPT MEDIA