Acasă Opinii/Analize DE AI CARTE, NU AI PARTE. AI ORDONANȚĂ!

DE AI CARTE, NU AI PARTE. AI ORDONANȚĂ!

DISTRIBUIȚI

Deci, de azi înainte, ai nu ai ”docoment” care săateste că ai parcurs, măcar din mers și în silă 12 ani deșcoală, te poți numi potențial candidat și pretendent la un locșor în nivelul superior de învățământ.Nu prea mai contează dacă la finalul celor 12 ani ai reușit să demonstrezi că, pe lângă cap, mai ai și minte crescută în conformitate cu biologia și timpul petrecut și pierdut prin edificiu de învățare și cultură, care să merite o țidulă în acest sens.

Odată ajuns aici, mai vezi tu cum te descurci săobții și diploma de bacalaureat și alte hârtii care să te facă să pari și mai deștept, și mai important, și mai „specialist” în te miri ce domeniu de elităintelectuală al țării.

A luat țara foc (nu că și așa nu ar arde cu pălălaieși sfârâituri de atâta vânzoleală și târnoseală în de toate și nimic) de la ultima „emisie spontană” pe care Guvernul a găsit de cuviință să o elibereze natural, așa cum îi este în fire, în ultimul moment pe tema posibilității de a te înscrie pentru frecventarea cursurilor unei universități, indiferent că ai sau nu diplomă de bacalaureat.

Însă, așa cum îi stă bine unei Ordonanțe de Urgență,treburile sunt puțin cam tulburi și deloc în acord cu realitatea și regulile de facto ce stau la bază condițiilor de înscriere pentru toți doritorii într-o treaptă de învățământ de nivel superior.

Domnul ministru Pricopie ne asigură cu gura plină si dumnealui stie cu mâna pe ce că nu este vorba despre nicio neregulă sau încălcare flagrantă a vreunui cod, în primul rând moral și în al doilea rând internațional, de reguli care fixează gradele de școlarizare, etapele de examinare și necesarul de acte și documente care să ateste aceste nivele școlareși intelectuale pentru oricine crește, învață și ajunge să vrea să devină student într-o facultate din țara asta sau de aiurea.

Nu….nuuu, domnule…

Nu s-a înțeles corect!!…

Evident că nu se poate niciunde în lume să mergi ca un măgar tupeist și semi-analfabet la ușa vreunei facultăți sau colegiu din lume fără actul doveditor că ai avut capacitatea minimă de a dovedi că nu ești complet pe lângă școală și diploma de bacalaureat, ci este vorba…de….lipsa necesității sus numitului document pentru a putea să pretinzi să fii admis într-un…COLEGIU!!!…

Pentru că, în colegiu, nu este ca la facultate…este ca la balamuc…

Adică, te duci la colegiu, că ai sau nu ai liceul terminat cu tot tacâmul și în toată regula, stai pe acolo vreun an, mai vezi tu cum este cu nivelul mediu de studii și dacă poți să obții hârtia fatidică și, apoi, dacăo obții…pac la facultate!! Și nu oricum, ci direct în anul 2!!!

Deh, unii este mai șmecheri și mai inteligenți decât fraierii tocilari cu funduri de sifoane la ochi și coatele făcute pingea care se încăpățânează să meargă la școală, care stau prin olimpiade, bagă ani grei de meditații și carte pe spezele părinților, bani cu nemiluita și depresii crunte de grija unui viitor incert pe care țara asta îl proiectează ca pe un film horror la fiecare pas.

Așadar, Guvernul face cadou tinerei noastre generații o ditamai pleașcă, dând în același timp și răspunsul la enigmatica întrebare de care și Sfinxul însuși ar rămâne ultragiat și perplex:

Cum să devii cel mai tare, mare și hoț dintre hoțiițării, cu doar 3 clase ca trenul și cu mult tupeu și cu și mai multe Ordonanțe de Guvern?!

Mă rog, se înțelege că aici este vorba de o ”sintagmă”,așa cum este vorba de o sintagmă și când vine vorba de ”colegiu”, care de fapt este „școală postliceală”, care de fapt…este facultate și se poate transforma peste noapte în masterat, doctorat și un loc binemeritat loc în Academia Română…

Însă, nu cred că mă mai poate mira nimic…

Ca demni urmași ai gloriosului Partid Comunist Român, social-democrații moderni fac exact ceea ce înaintașii și propria istorie i-au învățat: din țărani analfabeți, strungări, căprari, cizmari, filatoare, mulgătoare și alte multe soiuri de tovarăși cu doar câteva clase de școalăelementară sau deloc fac peste noapte buni activiști de partid și adevărați stâlpi ai societății socialiste, tovarăși și tovarășe ingineri, arhitecți, doctori, agronomi, etc, adevărați intelectuali cu statut de practică îndelungată în producție și cu merite deosebite din acest motiv….pe linie de partid…

Ce, parcă cutare tovarăș ministru sau tovarășă șefăa organizației municipale și naționale, om de afaceri si patron, milionari si multimilardari au carte sau diplome….așa cum nici tatăl, nici bunicul lor nu au avut și, uite, ce progenituri de soi au scos!

Important este să ai determinare, tovarăși…determinare, tupeu, poziție și ”foncție” prin aparatul de partid și de stat, în așa fel încât să faci dreptate și pentru cei mulți, muncitori și fără șansă la prea multă minte sau chef de învățătură.

De aici, probabil, se trage și indiferența crasă,năucitoare pentru manualele și cadrul școlar adecvate de care copiii și tinerii acestei țări au nevoie cât de curând, pentru că școala începe și pentru că școalăfără cărți, clase, profesori plătiți corect, bani și, nu în ultimul rând, o Lege a Educației care să susțină real și corespunzător cu realitățile și nevoile prezentului un om într-ale învățăturii și înțelepțirii nu se poate face decât acolo, la partid, unde diplomele sunt asemenea celei oferite de vrăjitorul din Oz omului de paie.

Însă, nu este nimic nefiresc…dezastrele naționale românești se țin lanț, Parlamentul e liber la începutul anului școlar pentru cătrebuie să își facă „temele de campanie”, să laude și să preamărească acest moment deosebit și minunat care lipsește cu desăvârșire, Ordonanțele curg precum aluviunile, iar tânăra generație și-a mai luat o piatră de pe inimă. Aceea a prea multei școli și prea puținului timp pentru a învața cum să devii puternic și bogat cu sau fără prea multă minte, școală și diplome…

P.S. Același ministru, domnul Pricopie, a anunțat de curând pe pagina sa personală de Facebook (pentru asta ar fi nevoie să se știe a se citi, ceea ce înseamnă cel puțin parcurgerea, cu sau fără diplomă, a primelor 4 clase de școală obligatorie), revoltat și iritat fiind de malițiozitatea unei „părți” a presei care a prezentat distorsionat adevărul în legătură cu sus-discutatul subiect, că nu este vorba despre nicio admitere la vreo facultate în lipsa diplomei de bacalaureat, ci doar despre posibilitatea de a pătrunde în învățământul nonuniversitar terțiar. Pam, pam…!

Acum, că domnul ministru se află în era terțiară sau cea cuaternară și nu cunoaște faptul că majoritatea școlilor postliceale și colegiilor afiliate sau nu învățământului universitar cere la înscriere ȘI diplomă de bacalaureat, sau cel puțin așa ar trebui să fie în logica bunului-simț educativși competițional, asta nu se mai pune.

Aici, apare o altă dilemă.

După atâtea generații de oameni care de 25 de ani încoace au fost învățați și li s-a arătat sistematic, mai ales de către politica românească, că prea multă școală tâmpește și că, dacă ai bani, ai și diplome și referințe dintre cele mai prețioase și cu cele mai mari pretenții posibile, oare cu aceste aberații care se bat cap în cap când vine vorba de învățământ și educație și care sunt fabricate pe bandă de către domnii și doamnele din zona Ministerului Educației țin neapărat să oficializeze în România incultura, prostia, țopârlănismul intelectual și parvenitismul de clasă ca model educațional național?!

Marina Ene
Consultant politic

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.