Acasă Bucuresti-Ilfov Ilfov Ilfov: Întreaga organizaţie PNL din Chiajna a trecut la PLR

Ilfov: Întreaga organizaţie PNL din Chiajna a trecut la PLR

DISTRIBUIȚI

131272 – 11092014 –  O întreagă organizație locală PNL a trecut, miercuri, în rândurile Partidului Liberal Reformator (PLR). Este vorba despre organizația PNL Chiajna din Ilfov. Potrivit stiripesurse.ro au plecat la PLR primarul Mircea Minea, viceprimarul Viorel Trifu si 17 consilieri locali.Primarul de Chiajna, implicat în afaceri cu retrocedări de terenuri, susţinea, la sfârşitul lunii iulie, că în urma fuziunii dintre PNL și PDL, nu se mai regăsește în viziunea politică promovată de conducerea PNL. Primarul Mircea Minea consideră că, prin fuziunea celor două partide, PNL ignoră votul dat de români în alegerile din 2012.

„Decizia, total greșită și lipsită de orice fel de logică a conducerii PNL, de a fuziona cu partidul care a făcut cel mai mare rău României din ultimii ani, PDL, este una care mă întristează și care îmi confirmă convingerea că nu am cum să mă mai regăsesc în viziunea politică a acestui partid. După ce am luptat împotriva guvernării PDL care a adus numai deservicii cetățenilor, acum liderii PNL au renunțat la această bătălie și s-au aruncat în brațele democrat-liberalilor, renunțând chiar și la identitatea liberală care a caracterizat partidul timp de 139 de ani. Îmi pare rău că un vot masiv dat de români împotriva PDL este ignorat de cei din PNL și că proiectul politic pe care îl construiesc în acest moment este unul împotriva milioanelor de români care ne-au acordat încrederea în 2012”, a afirmat atunci Mircea Minea, adăugând că îi va acorda întreaga susţinere lui Călin Popescu Tăriceanu al prezidenţiale. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.