Acasă Externe Bruxelles: Implementarea POS Mediu apreciată de Comisia Europeană

Bruxelles: Implementarea POS Mediu apreciată de Comisia Europeană

DISTRIBUIȚI

132220 – 23102014 – Reprezentanții DG REGIO au apreciat că echipa de la POS Mediu a reușit, într-un timp foarte scurt, să facă progrese remarcabile în implementarea ProgramuluI, prin crearea și sedimentarea unui sistem eficient de implementare.Aprecierile au avut loc în cadrul întâlnirii, din 23 octombrie, la Bruxelles,  dintre Ministrul Mediului, Attila Korodi, cu directorul general al DG REGIO, Walter Deffaa, și cu echipa responsabilă pentru România.

În cadrul discuțiilor, au fost abordate aspecte legate de progresul Programului Operațional Sectorial Mediu 2007-2013 și de pregătirea proiectelor viitoare.

A fost discutata posibilitatea preluării pentru finanțare prin POS Mediu a unor proiecte susținute, în prezent, exclusiv din bugetul de stat, context în care reprezentanții DG REGIO și-au exprimat disponibilitatea pentru a acorda sprijinul tehnic necesar.

În ceea ce privește rambursarea cererilor de plată transmise deja de România, Comisia a comunicat părții române întregul său sprijin pentru asigurarea unui flux financiar adecvat, în vederea continuării bunei derularări a proiectelor.

În contextul perioadei de programare 2014-2020, au fost abordate problemele legate de stadiul pregătirii proiectelor, Comisia fiind de acord cu punctul de vedere al părții române în ceea ce privește necesitatea accelerării procesului de pregătire al proiectelor.

De asemenea, Comisia a subliniat necesitatea respectării termenelor asumate de România pentru adoptarea măsurilor de politică publică care să asigure cadrul pentru accesarea fondurilor în sectorul apă, deșeuri și evaluare impact asupra mediului (condiționalități ex-ante).

Părțile au agreat ca discuțiile bilaterale să continue în cadrul Comitetului de Monitorizare al POS Mediu, care va avea loc la sfârșitul săptămânii viitoare, la Târgu Mureș. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.