Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Chichiţe senatoriale

Bucureşti: Chichiţe senatoriale

DISTRIBUIȚI

131932 – 13102014 – Senatorii juristi au amanat, luni, luarea unei decizii in ceea ce priveste urmarirea penala in cazul fostilor ministri Ecaterina Andronescu si Serban Mihailescu, care ar fi implicati in dosarul licentelor Microsoft.

Alesii din Comisia juridical s-au reunit la ora 13.00 pentru a analiza referatele DNA prin care se solicita declansarea procedurilor pentru urmarirea penala a Ecaterinei Andronescu si a lui Serban Mihailescu, potrivit Realitatea Tv.

Catalin Boboc, presedintele Comisiei Juridice a Senatului, a declarat ca luarea unei decizii a fost amanata la cererea „unui coleg din PSD”, pana pe 28 octombrie.

„Propunerea a fost aceea de a amana cu doua saptamani, voi informa si Biroul Permanent National, nu inteleg de ce sa tegiversam aceasta problema. Noi, comisia juridica, nu

ne pronuntam asupra fondului problemei, nu stabilim vinovatii si nevinovatii. Noi am fi inlesnit cursul unui proces”, a declarat Boboc, la finalul sedintei.

Acesta a precizat ca amanarea a fost propusa de cei din PSD, care au argumentat ca sunt multe pagini la dosar, unele dintre ele nenumerotate.

„Colegii de la PSD au propus amanarea, pentru ca sunt multe pagini la dosar. Sigur ca da, dosarele sunt mari, sunt voluminoase, dar cred ca era timp suficient in trei zile. Din pacate, aceasta este decizia, programul se aproba in plenul comisiei, daca acesta a fost votul eu nu am decat sa informez BPN. De aici incolo, programul va fi de studiu individual. Nu este fiecare pagina numerotata si nu scrie pe fiecare cine si-o asuma, noi am preluat exact ce am primit, s-a deschis in fata comisiei. Sper sa vina un reprezentant al Ministerului Justitiei cat mai repede, noi am solicitat prezenta acestuia la ora 11:00. Voi face si o adresa scrisa”, a adaugat Boboc.

La randul sau, Ecaterina Andronescu a declarat, la finalul sedintei, ca documentele primite de la Ministerul Justitiei nu erau numerotate.

„S-au desigilat dosarele, cutiile, erau trei cutii si s-a constat ca documentele nu erau numerotate si inregistrate, motiv pentru care s-au resigilat, pentru ca toate sa se intample in deplina legalitate”, a spus Ecaterina Andronescu.

Senatorii juristi ar fi trebuit sa se pronunte pana pe 15 octombrie

Membrii Biroului Permanent al Senatului au decis, la inceputul acestei luni, un termen de 15 zile pentru ca senatorii juristi sa ia o decizie in cazul Ecaterinei Andronescu si al lui Serban Mihailescu. Termenul final era astfel pe 15 octombrie, insa raportul a fost amanat acum pentru doua saptamani. Dupa luarea unei decizii, raportul va fi dezbatut si supus votului in plenul Senatului, singurul for care poate sa decida daca ridica imunitatea celor doi social-democrati. Senatul este in vacanta pana pe 17 noiembrie, dupa alegerile prezidentiale.

Fost ministru al Educatiei si Cercetarii, Ecaterina Andronescu este cercetata sub aspectul savarsirii infractiunilor de abuz in serviciu, luare de mita, trafic de influenta si spalare de bani. Ea a detinut portofoliul Educatiei in perioada 28 decembrie 2000-19 iunie 2003 si 22 decembrie 2008 – 1 octombrie 2009.

Senatorul Petru Serban Mihailescu este cercetat pentru instigare la abuz in serviciu, trafic de influenta si spalare de bani.

Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie a anuntat, marti, ca procurorul general Tiberiu Nitu a transmis ministrului Justitiei referatul DNA prin care se solicita declansarea procedurilor pentru formularea cererii de efectuare a urmaririi penale fata de cei doi. – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.