Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Continuă ancheta pentru referendum

Bucureşti: Continuă ancheta pentru referendum

DISTRIBUIȚI

131758 – 03102014 – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a stabilit, vineri, ca la următorul termen din 24 octombrie din dosarul referendumului să fie audiaţi toţi martorii, pentru că mulţi dintre aceştia sunt persoane în vârstă sau cu probleme grave de sănătate, care nu ar trebui „puse pe drumuri” în perioada rece a anului. La termenul de vineri al procesului au fost audiaţi atât martori, cât inculpaţi.

Astfel, instanţa nu a putut lua declaraţia a doi martori care au probleme cu auzul, mai precis sunt surzi, şi nici pe cea a unei vârstnice care s-a simţit rău în sala de judecată.

În acest dosar, soţii Marius Marinel şi Simona Cristina Preduţ au fost judecaţi separat de ceilalţi 73 de inculpaţi, prin procedura simplificată, după ce şi-au recunoscut vinovăţia. La 2 iulie,  instanţa supremă i-a condamnat pe cei doi la câte un an şi patru luni de închisoare cu suspendare şi le-a stabilit acestora un termen de încercare de trei ani şi patru luni.

Instanţa supremă a înregistrat la 7 octombrie 2013 dosarul „Fraudă la referendum”, în care au fost trimişi în judecată Liviu Dragnea şi alte 74 de persoane, iar judecarea cauzei a început în 15 noiembrie.

Liviu Dragnea, secretar general al PSD la data faptelor, în prezent deputat şi vicepremier, a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.