Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Liberalii acuză PSD ca îl protejează pe Diniţă

Bucureşti: Liberalii acuză PSD ca îl protejează pe Diniţă

DISTRIBUIȚI

131961 – 14102014 – Deputaţii PNL membri ai Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, au votat marţi pentru ridicarea imunităţii parlamentarului Ion Diniţă şi neobstrucţionarea procedurilor judiciare, potrivit liberalului Theodor Nicolescu, vicepreşedinte al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi.

“În ciuda votului exprimat de parlamentarii liberali, majoritatea controlată de PSD a votat împotriva cererii ministrului Justiţiei cu privire la solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind încuviinţarea arestării preventive a deputatului Ion Diniţă. În consecinţă, raportul final al Comisiei juridice a fost unul negativ, cu nouă voturi pentru şi cu 13 voturi împotriva ridicării imunităţii parlamentarului PC.

Partidul Naţional Liberal rămâne consecvent în privinţa principiului exprimat de a nu interfera cu actul de justiţie şi de a nu face scut în jurul parlamentarilor care au probleme de natură penală”,  afirmat deputatul Theodor Nicolescu.

Votul final în cazul deputatului Ion Diniţă va fi exprimat de plenul Camerei Deputaţilor care a fost convocat pentru luni, 20 octombrie, orele 15.00. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.