Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Ministrul Finanţelor îl contrazice pe Iohannis

Bucureşti: Ministrul Finanţelor îl contrazice pe Iohannis

DISTRIBUIȚI

132327 – 28102014 – Ministrul Finanțelor, Ioana Petrescu, respinge declarațiile făcute de preşedintele PNL Klaus Iohannis, candidat în aegerile prezidenţiale, privind majorarea cotei unice și a altor taxe în 2015.

“Precizez ferm că, din punctul meu de vedere, nu există nicio intenție cu privire la schimbarea cotei unice de impozitare de 16%! Guvernul își asumă și susține cu tărie scăderea cotei CAS cu 5 puncte procentuale pentru angajatori. CAS redus se va aplica în continuare, așa cum ne-am angajat. Avem resurse pentru compensarea aplicării acestei măsuri”, afirmă Ioana Petrescu, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor.

Referitor la impozitul pe mijloacele de transport și la impozitul pe teren, în proiectul noului Cod fiscal, aflat în lucru, se are în vedere menținerea prevederilor din Codul fiscal aflat în vigoare. Prin urmare, și în acest caz afirmațiile susținute sunt false și nu au legătură cu realitatea, arată minisreul Finanţelor.

“Dimpotrivă, acest Guvern a redus povara fiscală: acest Guvern este cel care a redus TVA la produse de panificație și intenționează reducerea TVA în continuare și la legume și fructe, este cel care a scăzut CAS și care a eliminat peste 90 de taxe și tarife parafiscale. Este regretabil faptul că un candidat politic pune interesele electorale mai presus de orice, acreditând drept certitudini informații false, preluate, parțial, de la un post de televiziune, fără a face o minimă verificare. Anunţurile făcute sunt doar minciuni, pe care doresc să le resping categoric. Este o lipsă de responsabilitate și o dovadă de viziune pe termen scurt, impardonabile chiar și în context electoral”, mai afirmă ministrul Finanțelor.

„Partidul Social Democrat (PSD) face pomeni electorale pe bani publici. Specialistii au calculat ca suma pomenilor se ridica, pentru 2015, la 15 miliarde de lei, bani care trebuie colectati de undeva. Surse informate din media ne spun ca la Ministerul de Finante se pregateste o modificare ampla a Codului Fiscal si au fost date, in spatiul public, exemple de cresteri de impozite si taxe. Se pare ca impozitul pe teren va creste de opt ori, impozitul pe constructii si impozitul auto vor creste de trei ori”, a spus Iohannis zilele trecute.

„S-ar putea, in 2015, sa ne trezim cu un impozit progresiv pentru a acoperi aceste pomeni electorale. Eu nu cred ca este corect fata de romani sa plateasca, oamenii care nu au avut nicio treaba cu aceasta campanie, din buzunarul lor, toate promisiunile electorale ale candidatului Victor Ponta si ale PSD”, a mai spus Iohannis. – – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.