Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Victor Ponta nu se simte vizat

Bucureşti: Victor Ponta nu se simte vizat

DISTRIBUIȚI

131755 – 03102014 – Analiştii politici cred că premierul ungar Viktor Orban ar fi fost ţinta directă a discursului subsecretarului de stat american Victoria Nuland, care, fără a da nume, i-a acuzat pe liderii central-europeni de regres democratic şi corupţie. De altfel, autorităţile de la Budapesta au reacţionat imediat. Şeful Comisiei pentru Afaceri Externe din Parlamentul ungar a precizat că Statele Unite ar trebui să numească un ambasador la Budapesta, care să obţină informaţii corecte despre Ungaria. Postul de ambasador este vacant de doi ani.

Şi nu doar Ungaria ar fi fost vizată de Victoria Nuland, susţin analiştii, care notează că discursul oficialului american vine în contextul scandalului de corupţie din România, în care apar numele a nouă foşti miniştri.

Victor Ponta a spus că Statele Unite au o poziţie publică deja extrem de critică faţă de Ungaria.

„Cred că şi preşedintele Barack Obama, şi doamna subsecretar Nuland au o poziţie publică deja extrem de critică vis-a-vis de ceea ce se întâmplă în ţara vecină, faţă de Ungaria, şi cred că dumneavoastră azi, fiind chiar în România şi chiar la Bucureşti, dacă nu mă înşel, domnul Orban, aveţi ocazia să-l întrebaţi. Eu, ca prim-ministru al României, nu vreau sau nu pot

să comentez în public uitându-mă peste graniţă la alţii”, a Victor Ponta, la solicitarea presei de a comenta declaraţia subsecretarului de stat american Victoria Nuland. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.