132271 – 27102014 – Deși avea datorii de peste 600 de milioane de dolari, Sidex a fost curtată, atât în preajma termenului de depunere a ofertelor, cât și aproape de expirarea termenului de finalizare a negocierilor, de Usinor, împreună cu companiile Salzgitter și Erdemir. Francezii au cerut o nouă licitație, argumentând, la vremea respecitvă, că dosarul de prezentare a fost modificat în ceea ce privește conversia datoriilor în acțiuni, dar Autoritatea pentru Privatizare a replicat că operațiunea a fost trecută și în dosar și în Hotărârea de Guvern prin care se aproba strategia de privatizare a combinatului.
Usinor a pierdut lupta pentru Sidex în momentul în care a propus doar preluarea, pentru doi ani, a managementului combinatului și posibilitatea de a depune ulterior o ofertă de achiziționare, pe când câștigătorul L.N. Mittal și-a exprimat intenția clară de a-l cumpara. Confruntarea pentru Sidex dintre grupul Usinor, aflat în proces de fuziune cu Arbed și Aceralia, pentru formarea celui mai mare producător de oțel din lume, și Mittal, al patrulea producător de oțel la nivel mondial, arăta, în fapt, tendința de concentare a producției de oțel din lume în mâinile câtorva producători de prim-rang, dar și competiția pentru piețe de desfacere cu solvabilitate ridicată, cum ar fi Germania și Turcia.
Starea de fapt care a reprezentat principalul argument la momentul privatizării SIDEX Galaţi, „gaura neagră” care genera pierderi de 1 milion dolari pe zi a rămas aceeaşi, s-a perpetuat de-a lungul timpului.
În consecinţă, din ţară producătoare şi exportatoare de oţel, România este la un pas de a deveni piaţă de desfacere pentru produsele siderurgice din Europa, singura realizare notabilă fiind aceea că suntem contemporani cu procesul de elaborare a celui mai mare tun post-decembrist.
Așa cum arătam și în episodul anterior, odată declarat câștigătorul licitației, noul proprietar al SIDEX nu a ratat nicio ocazie sau facilitate de care putea beneficia din partea statului român.
Și, în goana după profit, facilitățile acordate de stat au fost ”completate” din plin de inventivitatea indienilor. Un exemplu este ceea ce s-a întâmplat la Petrotub Roman.
Când n-ai chef de investiții, recurgi la metoda căpușelor
Cândva, o emblemă a metalurgiei româneşti, recunoscută ca simbol al metalurgiei româneşti, la fel de cunoscută ca zimbrul sau Sabia lui Ştefan cel Mare, Petrotub Roman a ajuns să fie exploatat și datorită renumelui, nicidecum aşa-ziselor investiţii indiene. În prezent s-a ajuns ca după închiderea în 2006 a laminorului 1 de 6 ţoli să se propună şi renunţarea la laminorul nr. 2, iar muncitorii români să prelucreze doar produsele de la cehi (coincidență, de la firme aflate sub aceeași pălărie – ARCELORMITTAL Ostrava), dar vândute sub marca…Petrotub, al cărui nume încă prezintă garanții pe piață. Iar pentru a nu bate la ochi, se pare că există un lanț de firme interpuse (rețeta căpușelor românești pare să-i inspire și pe indieni) cum ar fi – Punj Lloyd LTD, Dee Development Engineers Limited, Larsen & Tubro Limited Piping şi Bharat Heavy Electricals Limited, din India, Columbia, Egipt, Irak şi alte Insule Virgine (Britanice), ai căror reprezentanţi nu au văzut niciodată Romanul, dar beneficiază de marfa românească, via Luxemburg.
Şi pentru că Petrotub ”nu produce” și pace, patronul a găsit de cuviință să facă ceva împrumuturi. Cel mai la îndemână, o societate nebancară, Arcelormittal Treasury Snc, cu sediul pe la Turnul Eiffel.
Şi, toate astea, exact după patru ani de profit, când firma a ajuns pe minus, culmea exact când s-au încheiat împrumuturile anterioare.
Una din investițiile cu care indienii se laudă – două milioane de euro – au fost pentru retehnologizarea unui cuptor de la Secţia FMT – finisaj material tubular. Ciudat este că în fișele de muncă ale unor angajați, în loc de finisaj scrie filetaj, ceea ce nu este același lucru și are serioase efecte asupra încadrării în grupa de muncă a angajaților.
Atât de eficiente au fost investițiile încât câțiva parteneri de afaceri au cerut indienilor rezilierea contractelor sau refacerea produselor la standardele din contracte, ceea ce a presupus repornirea vechiului cuptor, chiar dacă acolo există probleme cu poluarea din cauza faptului că funcţionează pe bază de gaz metan, iar conducerea Arcelormittal Tubular Products Roman (așa cum se numește acum Petrotub) înştiinţase Garda de Mediu Neamţ că a fost închis datorită noului sistem, mai performatn și nepoluant.
Privatizarea și facilitățile acordate de statul român, prin contract și de-a lungul timpului, grupului Mittal a atras atenţia Comisiei Europene care, în 2010, a cerut lămuriri din partea României în privința ajutorului de stat.
Prietenul spaniol la nevoie se cunoaște
Dar pentru că și facilitățile au o limită și, sub presiunile externe privind liberalizarea pieţii şi a preţului gazelor naturale, investitorul indian încearcă să-și ”restructureze” afacerea din România, iar cea mai la îndemână cale este închiderea și transformarea într-un morman de fier vechi care, eventual, poate fi direcționat către alte combinate. Probabil că doar așa se explică graba cu care se încearcă închiderea procesului de la Curtea de Arbitraj Internațional de la Paris, unde Autoritatea de Administrare a Activelor Statului (moștenitoarea AVAS) l-a reclamat pentru nerespectarea obligativităţii realizării investiţiilor la parametrii asumaţi iniţial.
Angajamentele asumate nu s-au materializat, iar ceicare trebuiau să stabilească cuantumul sumelor investite şi să certifice efectuarea lucrărilor de modernizare nu s-au implicat să stabilească adevărul, pentru a nu-l deranja pe marele investitor protejat la unison de foştii premieri din perioada 2000-2012.
Pentru a salva aparenţele, reprezentanţii guvernamentali au iniţiat în 2008 un proces pe rolul Curţii Internaţionale de Arbitraj de la Paris în cadrul căruia a fost reclamat că lucrările de modernizare prevăzute în intervalul 2005-2006 nu au fost realizate, însă cuantumul despăgubirilor solicitate a fost de 1,7 milioane de euro, sumă infimă în raport cu cele 200 de milioane de euro care nu au fost investiţi.
Bine consiliat de fostul ministru al Justiției, Valeriu Stoica, Lakshmi Mittal cere eliberarea gajului instituit în temeiul Contractului nr. 86 din 19 noiembrie 2001 asupra a 50% din acţiunile combinatului (evaluate acum la aproximativ 1 miliard de euro) sub pretextul că a investit de trei ori mai mult decât cele 350 milioane de dolari la care se angajase inițial. Dovada investițiilor – o expertiză a unui mai vechi partener de afaceri al indianului – Idom Consultants. Rolul firmei spaniole ar fi să certifice programul post-privatizare privind investiţiile tehnologice şi pentru protecţia mediului
Concluzie la care auditorii spanioli par să fi reușit să ajungă într-un timp record – trei zile, atât cât a durat analiza datelor puse la dispoziție de conducerea combinatului.
Dacă nu poți singur, alegi un manager care deschide ușile Guvernului
După 6 ani de tergiversare, lobby-ul practicat la nivel guvernamental de Ionel Borș, manager al combinatului gălăţean, a dat roade, pentru că responsabilii AAAS au acceptat argumentele Arcelormittal Galaţi care să conducă la suspendarea procesului de la Paris.
Despre eficiența activității managerului Ionl Borș vorbesc relațiile sale de prin ministere și ”atenția” (a se citi firme căpușă) acordată direct sau prin intermediari politicienilor dâmboviţeni.
Pentru a obţine facilităţi (care în final se regăsesc în profitul concernului Arcelormittal Holdings AG Elveţia), Borș a fost atent cu politicienii români, ale căror firme au beneficiat de contracte avantajoase cu Arcelormittal Galaţi (livrări de piese de schimb şi materiale consumabile la preţuri supraevaluate de peste 50 până la 100 de ori sau de achiziţie produse siderurgice la preţuri reduse cu până la 50%).
Un exemplu notoriu, dar nu singurul, al facilităților de care a beneficiat combinatul ca urmare a intervențiilor lui Borș la nivel guvernamental este înţelegerea dintre fostul ministru al economiei din perioada 2009-2011 şi Borş privind achiziţia energie electrică de la Hidroelectrica (pentru perioada 2010-2011), la preţuri cu mult mai mici decât cele existente pe piaţă. Situația a ajuns în atenția Comisiei Europene, prin Directoratul General pentru Competiţie, care a declanșat investigații pe acest subiect ș care s-ar putea finaliza prin declararea ca ajutor de stat a tarifelor practicate în cadrul acelor înţelegeri şi imputarea diferenţelor până la preţul de referinţă unităţii siderurgice gălăţene (în cuantum de aproximativ 45 milioane euro). În contrapartidă, fostul ministru a realizat beneficii financiare consistente în urma relaţiilor comerciale pe care le-a intermediat între combinatul gălăţean şi firma fratelui său, Videanu Fănel.
Revenind la procesul de la Curtea Internaţională de Arbitraj de la Paris, trebuie arătat că miza suspendării arbitrajului este mult mai mare, pentru că statul român renunţă de bună voie la aproximativ 500 milioane de euro, care ar putea fi încasate în cazul executării gajului şi tranzacţionării pachetului de 50% din acţiuni pe piaţa internaţională.
Deși presa a semnalat anul trecut asupra graba și pasivitatea cu care Autoritatea de Administrare a Activelor Statului (AAAS) a acceptat expertiza concepută de spaniolii de la Idom Consultants și faptul că raportul era total defavorabil statului român nu au atras atenția nici lui Minea Nicolae, nici lui Popa Stan (prietenul marelui investitor Gruia Stoica), preşedintele şi vicepreşedintele AAAS, aflați pe punctul de a a semna tranzacţia care va pecetlui definitiv soarta celui mai mare combinat siderurgic din Europa – închiderea Arcelormittal Galaţi, demolarea integrală a capacităţilor de producţie şi vânzarea fierului vechi rezultat.
Deşi România avea posibilitatea legală, încă din anul 2011, să redobândească 50% din pachetul de acţiuni al Arcelormittal Galaţi, reprezentanții AAAS au ajuns la concluzia că este mai profitabil să încaseze aproximativ 1,7 milioane de euro, decât să negocieze de pe picior de egalitate cu indienii, având la dispoziție gajul de 50% din acţiunile combinatului instituit la momentul privatizării și pe care statul român îl poate executa dacă noul proprietar nu investește minim 350 milioane de dolari în modernizarea instalaţiilor de producţie şi programe de protecţie a mediului.
Un alt efect negativ al închiderii privatizării în condiţiile impuse de Arcelor Mittal Galaţi este pierderea oricăror posibilităţi de control asupra deciziilor lui LN Mittal, care va putea obține cel puţin 300 de milioane de euro din demolarea completă a combinatului și vânzarea fierului vechi rezultat, transformând România într-o piață de desfacere a produselor siderurgice.
Neglijența, inconștiența sau incapacitatea unor oameni cu responsabilități în stat de a citi documentele și de a găsi argumente care să apere interesul țării vor duce la situația în care statului român îi sunt eliminate toate posibilităţilor de a emite pretenţii ulterioare cu privire la realizarea sau nerealizarea măsurilor asumate la semnarea contractului. – PROMPT MEDIA
