Acasă Externe Agenda Europeana Bruxelles: Investiţie de 315 miliarde euro pentru a relansa economia UE

Bruxelles: Investiţie de 315 miliarde euro pentru a relansa economia UE

DISTRIBUIȚI

133119 – 27112014 – Preşedintele Comisiei Europene (CE),Jean-C laude Juncker, a anunţat crearea unui nou fond strategic pentru investiţii destinat mobilizării a cel puţin 315 de miliarde de euro în următorii trei ani pentru a relansa economia UE. După prezentarea sa de miercuri din plenul Parlamentului European (PE), deputaţii din majoritatea grupurilor politice au exprimat sprijin, cerând totodată şi acţiuni rapide pentru creşterea economică a UE, potrivit unui comunicat al PE.

Juncker a spus că planul său se bazează pe trei piloni: crearea unui noi Fond European pentru Investiţii Strategice în luna iunie 2015, susţinut de 21 de miliarde de euro din bugetul UE şi de la Banca Europeană de Investiţii (BEI), pentru a mobiliza cel puţin 315 miliarde în investiţii suplimentare în perioada 2015 – 2017; stabilirea unei ”conducte de proiecte”, dublată de un program de asistenţă, pentru a canaliza investiţiile către zonele unde nevoile sunt mai mari; o foaie de parcurs pentru a face Europa mai atractivă pentru investiţii şi pentru a înlătura blocajele de reglementare.

Lăudând planul de investiţii al lui Juncker, liderul grupului PPE, germanul Manfred Weber, a spus: ”Mobilizarea capitalului privat este mai bună decât datorii suplimentare”, subliniind totuşi că statele membre trebuie să continue reformele structurale pentru că, ”dacă procedurile legale durează atât de mult ca în Italia, dacă pieţele forţei de muncă sunt rigide ca în Franţa şi dacă procedurile de planificare durează luni şi ani aşa cum se întâmplă în ţara mea, atunci nu trebuie să ne surprindă că nu prea sunt investiţii”.

”Am fi vrut să vedem mai mulţi bani publici, mai multe investiţii, dar este un bun început”, a spus liderul grupului S&D, italianul Gianni Pittella. El a subliniat că grupul său nu este interesat în ”ce spun agenţiile de credit – suntem interesaţi de viaţa oamenilor”. Pittella i-a amintit lui Juncker că grupul S&D l-a sprijinit cu condiţia ca pachetul de investiţii să fie realizat, iar Parlamentul să fie pe deplin implicat.

Preluând metafora lui Juncker pentru pachet ca fiind ”o stropitoare”, liderul grupului ECR, britanicul Syed Kamall, a întrebat: ”Cum putem să fim siguri că va fi o stropitoare care va stimula creşterea? Cum să fim siguri că nu va fi o inundaţie guvernamentală care va şterge investiţiile private? Cum să fim siguri că nu va fi un sistem de irigaţii privat care nu va fi pornit niciodată? Avem nevoie de răspunsuri detaliate la unele dintre întrebările noastre (…) Poate atunci vom putea sprijini acest proiect”.

Liderul grupului ALDE, belgianul Guy Verhofstadt, a subliniat că investiţiile trebuie sprijinite de reforme structurale în statele membre. ”Poate reforma pieţei de muncă trebuie să devină o condiţie pentru a primi fonduri”, a sugerat el, subliniind nevoia de a definitiva pieţele unice digitală, a energiei şi de capital. ”Altfel, banii vor fi pierduţi pe scară largă”, a spus el. Verhofstadt a sugerat şi exceptarea utilizării fondurilor de la taxe pentru a atrage şi mai multe investiţii private.

Pentru grupul GUE/NGL, grecul Dimitrios Papadimoulis, i-a spus lui Juncker: ”Pachetul pe care l-aţi prezentat este format din cuvinte goale. 16 miliarde de euro vin din bugetul UE şi 5 miliarde de la BEI. Nu există niciun euro provenit din surse proaspete, iar dumneavoastră aţi promis că veţi crea un efect de încurajare, multiplicând fondurile cu 15. În această perioadă de stagnare şi recesiune în zona euro, niciun economist din lume nu ar crede acest lucru”.

Luând cuvântul în numele grupului Verzi/ALE, belgianul Philippe Lamberts, a considerat pachetul de investiţii ”ca fiind plin de bune intenţii”, subliniind nevoia de a ”încheia economia de cazinou”. El a argumentat că ”lupta împotriva fraudei şi evaziunii fiscale” ar trebui să fie ”parte integrală” a planului şi a subliniat nevoia de concentrare pe o energie mai verde în UE. ”Nu ar trebui să îi dăm un miliard pe zi lui Vladimir Putin şi sistemului său energetic”, a spus el.

Britanicul Patrick O’Flynn, în numele grupului EFDD, a spus că Juncker se pregăteşte să arunce alţi bani în proceduri care s-au dovedit nefuncţionale în trecut, în timp ce problema principală este euro, ca monedă unică, pentru că le împiedică pe statele membre din sudul Europei să permită deprecierea monedelor naţionale, creând astfel condiţii mai favorabile pentru investiţii.

Deputatul neafiliat Gerolf Annemans din Belgia a spus că pachetul de investiţii este ”de fapt un produs reciclat, o reetichetare (…) Este o stropitoare inutilă, hocus-pocus, abracadabra, bani de la jocul de Monopoly”.

În numele CE, vice-preşedintele Jyrki Katainen a spus că noul fond va maximiza impactul asupra economiei reale, va debloca investiţiile publice şi private în proiecte reale şi va crea locuri de muncă. El a mai subliniat şi contribuţia statelor membre la fond ca fiind neutră în relaţie cu Pactul de Stabilitate şi Creştere. Fondul va cuprinde, de asemenea, ”o nouă abordare la nivel european – o modificare a modului în care sunt utilizaţi banii publici”, mai ales prin sprijinirea împrumutului mai riscant. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.