Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bruxelles: UE vrea impulsionarea relaţiei cu Bosnia şi Herţegovina

Bruxelles: UE vrea impulsionarea relaţiei cu Bosnia şi Herţegovina

DISTRIBUIȚI

132822 – 17112014 –  Secretarul de stat pentru afaceri europene, George Ciamba, participă luni, 17 noiembrie, la reuniunea miniştrilor afacerilor externe din statele membre ale Uniunii Europene (CAE), care se va desfăşura la Bruxelles. Pe agenda reuniunii Consiliului Afaceri Externe se află criza din Ucraina, stadiul Procesului de Pace în Orientul Mijlociu (PPOM)/Fâşia Gaza, evoluţiile din Bosnia şi Herţegovina, situaţia din Libia şi epidemia de Ebola.

Se aşteaptă o discuţie substanţială asupra crizei ucrainene, în care vor fi dezbătute  procesul politic de soluţionare, stadiul implementării acordurilor de la Minsk, implicaţiile alegerilor din regiunile separatiste din 2 noiembrie 2014, alegerile parlamentare din 26 octombrie 2014, regimul de sancţiuni impus Federaţiei Ruse şi problematica energetică.

Participanţii la reuniunea ministerială vor face un schimb de opinii despre stadiul PPOM şi despre modalităţile de sprijinire a reconstrucţiei în Fâşia Gaza.

Subiectului Bosnia şi Herţegovina va fi abordat din perspectiva situaţiei post-electorale (alegerile generale desfăşurate la 12 octombrie 2014). Totodată, vor fi analizate posibilităţile de impulsionare a relaţiei dintre acest stat balcanic şi Uniunea Europeană.

Agenda reuniunii prevede, de asemenea, scurte informări despre evoluţiile recente din Libia şi despre rezultatul eforturilor coordonate ale UE de combatere a epidemiei de Ebola. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.