Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Camera Deputaţilor a făcut în câteva ore ce n-a făcut într-un...

Bucureşti: Camera Deputaţilor a făcut în câteva ore ce n-a făcut într-un an

DISTRIBUIȚI

132871 – 19112014  – Camera Deputaţilor a adoptat marţi, prin vot final, raportul de respingere formulat de Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, referitor la propunerea legislativă pentru amnistierea unor infracţiuni şi graţierea unor pedepse cu 293 voturi pentru, unul împotrivă şi abţinere.

În aceeaşi zi, au fost analizate cererea ministrului Justiţiei şi proiectul de hotărâre privind încuviinţarea arestării preventive a deputatului Ion Diniţă cu 274 voturi pentru şi 55 împotrivă, potrivit unui comunicat al Camerei Deputaţilor. Dezbaterile asupra proiectului de hotărâre au avut loc în data de 27 octombrie 2014.

Camera Deputaţilor a adoptat, de asemenea, prin vot secret cu bile cu 248 voturi pentru şi 63 împotrivă, cererea ministrului Justiţiei, însoţită de solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de încuviinţare a arestării preventive a deputatului Ioan Adam, precum şi cererea ministrului Justiţiei, însoţită de solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de încuviinţare a percheziţiei domiciliare, a reţinerii şi arestării preventive a deputatului Mircea Roşca cu 220 voturi pentru şi 65 împotrivă).

A mai fost adoptat pe articole proiectul de hotărâre privind modificarea anexei la hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 48/2012 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.