Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Crin Antonescu: Victor Ponta este un om politic distrus

Bucureşti: Crin Antonescu: Victor Ponta este un om politic distrus

DISTRIBUIȚI

 132874 – 19112014  – Crin Antonescu, fostul președinte al PNL, a declarat că în opinia sa, Victor Ponta este un om politic distrus după ce a pierdut algerile prezidențiale.Fostul președinte al PNL a precizat marţi seara la Realitatea Tv că după votul de duminică, Ponta este un om politic distrus, adăugând că nu știe dacă va mai avea posibilitatea să revină:

”Pentru a rămâne la guvernare cu orice preţ, Ponta a făcut multe lucruri. Pentru ca el să devină preşedinte cu orice preţ. cei din jurul său au distrus multe lucruri, inclusiv USL, sfârşind prin a-l distruge chiar pe Ponta ca om politic.(…) Evident, este distrus. Nu ştiu dacă mai are posibilitatea de revenire.  Dintr-un vârf de putere şi de ascensiune, Ponta s-a pomenit în faţa acestor milioane de oameni suplimentare, s-a pomenit, poate pe nedrept, dacă discutăm strict cazul său, a fi încărcat cu toate relele sistemului politic din România. În mod paradoxal, inclusiv cu relele lui Traian Băsescu”, a spus Antonescu.

Acesta a mai precizat că Iohannis a fost beneficiarul pedepsirii politicienilor, la votul de duminică, spunând că nu contat ce a făcut Iohannis,  întrucât electoratul l-a perceput pe Ponta drept povara tuturor relelor făcute de politicieni. Mai mult,  fostul președinte a mai susținut că mesajul pe care alegătorii au vrut să îl dea a fost ”nu ne mai păcăliți, nu stăm acasă, suntem aici, vă pedepsim”.

”Oamenii, pentru că au atât de rar cuvântul, nu sunt dispuşi la nuanţe şi alegerile nu decurg ca un proces în care avem articole de Cod Penal mai severe sau mai blânde. Atunci se face o judecată în alb şi negru şi, când de o parte ai ce îţi aduce aminte de tot ce ai suportat tu de la politicieni, acela ajunge să poarte povara tuturor relelor făcute de toţi politicienii, inclusiv de adversari. De această dată, spre deosebire de 2009 sau 2004, am avut nu doi politicieni faţă în faţă, ci un politician şi un non-politician. Asta a generat speranţa şi verdictul dezechilibrat.  În ciuda rezultatului extraordinar pentru care l-am felicitat pe Iohannis şi pentru care mă bucur, marea victorie a acestor alegeri este că s-a transmis mesajul: Nu ne mai păcăliţi, nu stăm acasă! Suntem aici, vă pedepsim!. Iohannis a fost beneficiarul pedepsirii politicienilor şi în niciun caz campania sa nu a determinat acest rezultat. De fapt, nu a contat ce a făcut Iohannis. El s-a comportat ca un om de bun simţ care tocmai prin această atitudine, chiar dacă nu a oferit proba unor competenţe politice, a unui proiect politic, a fost de ajuns”, a mai afirmat liberalul.

În plus, liberalul a mai afirmat că este păcat că Ponta s-a sinucis politic:

”La momentul acesta PSD nu are alt om mai bun decât Ponta și în sensul acesta este păcat că cel mai bun om totuși din cel mai mare partid a fost ucis sau s-a sinucis politic în această împrejurare”, a spus Crin Antonescu.

Totodată, Antonescu a mai declarat că poate PSD este un partid prea mare ca să aibă președintele României:

„În campania care a început foarte repede după alegeri, după ce Ponta a fost reînvestit prim-ministru, a început o campanie în care tot mai mulţi oameni din PSD au început să repete acest laitmotiv că PSD e un partid prea mare ca să accepte să nu aibă Preşedinţia României. Putem constata, după trei rânduri de alegeri, că se dovedeşte contrariul. PSD e un partid poate prea mare ca să poată să aibă preşedintele. Sigur că se poate trage o morală de aici, că lăcomia strică omenia, problema PSD e şi o problemă a României, pentru că este cel mai mare partid şi atunci când nu avem de-a face cu această maree, când rămânem între noi şi cu alegătorii obişnuiţi, PSD e acel partid pe care l-a arătat şi turul întâi, un partid de 40%”, a mai adăugat Crin Antonescu. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.