Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Oficial guvernamental despre problema energetică: ”Avem un potential extraordinar”

București: Oficial guvernamental despre problema energetică: ”Avem un potential extraordinar”

DISTRIBUIȚI

132999 – 24112014  – Avem un potențial extraordinar, avem resurse locale energetice, diversificate pe hidrocarburi, gaz, energii regenerabile, cărbune, nucleare. Cred că trebuie să profităm de acest mix energetic. Pentru că suntem la Marea Neagră și beneficiem de resurse potențiale, trebuie să știm cum să negociem cu partenerii noștri pentru a deveni, astfel, și producător, nu doar consumator sau țară de tranzit”, a afirmat, potrivit Evenimentului Zilei, Elena Popescu, director în cadrul Departamentului pentru Energie din cadrul Ministrului Industriilor cu prilejul participării la conferința ”Securitatea energetică în Zona Extinsă a Mării Negre, contributor la securitatea energetică europeană – viziunea 2035”, care a avut loc la Palatul Parlamentului. Subliniind importanța României în politica energetică a țărilor din preajma Mării Negre, în sensul creșterii atât a stabilității în zonă, cât și pentru a crea premisele dezvoltării unor proiecte profitabile, oficialul ministrului Industriilor a atras atenția și asupra efectelor pe care le are, inclusiv asupra României, instabilitatea politică din estul Europei. În opinia acesteia, unul din punctele forte ale țării noastre este legat de energia nucleară, avantaj oe care nu îl au multe state europene: ”Mulți reprezentanți ai altor țări sunt impresionați de faptul că România a dezvoltat întregul ciclu de producere a combustibililor nucleari. Aceste lucruri nu sunt cunoscute de mulți oameni din Europa, pentru că mulți actori din regiune folosesc fie tehnologie rusească pentru domeniul nuclear, fie tehnologie franceză sau americană. Cred că este important să devenim o țară care are rol și de producător, nu doar de tranzit în regiune”.

Conferința ”Securitatea energetică în Zona Extinsă a Mării Negre, contributor la securitatea energetică europeană – viziunea 2035” a fost organizată de Centrul de Prevenire a Conflictelor And Early Warning în parteneriat cu Asociația ”Drumul Mătăsii” și a fost găzduită de Palatul Parlamentului.

Evenimentul a urmărit realizarea unei viziuni prospective asupra a ceea ce va însemna energia pentru Europa în mixul global în 2035, plecând de la faptul că orice proiect energetic se realizează în circa 20 de ani. –PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.