Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Poşta Română tratată cu refuz

Bucureşti: Poşta Română tratată cu refuz

DISTRIBUIȚI

132497 – 03112014 –  În urma analizei cererii de compensare transmise ANCOM de către Compania Națională Poșta Română (CNPR), care este furnizorul de serviciu universal poștal desemnat în România, Autoritatea a verificat și a ajustat valoarea costului net al furnizării serviciilor incluse în sfera serviciului universal calculat în anul 2013 de către CNPR. În urma evaluării, Autoritatea a constatat că serviciile din sfera serviciului universal au adus profit companiei și costul net aferent furnizării acestora nu constituie o sarcină injustă pentru CNPR, considerând prin urmare că nu este necesară compensarea acestuia, potrivit unui comunicat al ANCOM.

Costul net al obligațiilor de serviciu universal reprezintă diferența dintre costurile suportate de CNPR ca urmare a îndeplinirii obligațiilor de serviciu universal (scenariul de bază) și costul net al furnizorului în cazul în care și-ar desfășura activitatea exclusiv pe baze comerciale, fără a avea obligațiile de serviciu universal (scenariul alternativ).

Pentru compensarea costului net, CNPR a transmis ANCOM, la data de 1 iulie 2014, o cerere de compensare însoțită de situația privind costurile, veniturile și capitalul angajat aferente furnizării serviciilor din sfera serviciului universal pentru anul 2013, precum și de raportul de constatări faptice privind verificarea cererii de compensare a costului net al furnizării serviciilor din sfera serviciului universal, întocmit de Deloitte Audit SRL.

În scopul evaluării acestei cereri, ANCOM a derulat, cu sprijinul consultanților Ernst&Young SRL și Ernst&Young s.r.o., o analiză detaliată a informațiilor puse la dispoziție de CNPR, a datelor și ipotezelor utilizate pentru elaborarea scenariului de bază și a scenariului alternativ. Au fost verificate în detaliu și validate datele și ipotezele utilizate de CNPR în procesul de întocmire a solicitării de compensare a costului net, precum și metodologia și calculul efectiv al costului net. Acolo unde a fost necesar au fost efectuate, în baza unor surse alternative de informații, ajustări asupra datelor, ipotezelor și calculului efectiv al unor parametri, astfel încât suma finală rezultată în urma acestui proces complex să reflecte cu o acuratețe cât mai ridicată valoarea costului net aferent furnizării serviciilor din sfera serviciului universal în anul 2013.

Pentru a evalua în ce măsură costul net reprezintă o sarcină injustă pentru CNPR, Autoritatea a analizat situația financiară și concurențială a CNPR în contextul pieței serviciilor      poștale din România, precum și condițiile de piață ale furnizorilor alternativi de servicii poștale. Analiza a arătat că, în ciuda liberalizării complete a pieței serviciilor poștale care a eliminat de la începutul anului 2013 monopolul CNPR pe segmentul serviciilor rezervate, furnizorul de serviciu universal și-a menținut constantă cota de piață.

De asemenea, Autoritatea a calculat nivelul pragului de rentabilitate al CNPR și a constatat că, în anul 2013, furnizorul de serviciu universal a înregistrat profit pe segmentul serviciilor din sfera serviciului universal și respectiv o marjă brută a profitului mult superioară nivelului rezonabil al profitului, stabilit de ANCOM pentru anul 2013 la 13,10%. Autoritatea consideră astfel că valoarea costului net nu reprezintă o sarcină injustă în sarcina furnizorului de serviciu universal, se precizează în comunicat.

Accesul la serviciul universal poștal reprezintă dreptul oricărei persoane de a beneficia de furnizarea permanentă a serviciilor poştale de bază, la un anumit nivel de calitate, în orice punct de pe teritoriul României, la tarife accesibile tuturor utilizatorilor. Furnizorul de serviciu universal desemnat are obligaţia de a furniza servicii la tarife accesibile pe întreg teritoriul pentru care a fost desemnat, inclusiv în zonele situate în condiţii geografice excepţionale sau cu densitate scăzută a populaţiei, acolo unde volumul de corespondenţă este mic şi din acest motiv activitatea poate fi neprofitabilă.

Proiectul de decizie privind cererea de compensare a costului net aferent furnizării serviciilor poștale din sfera serviciului universal în anul 2013 poate fi consultat pe site-ul ANCOM, persoanele interesate fiind invitate să formuleze şi să transmită observaţii şi propuneri până la data de 24 noiembrie 2014. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.