Acasă Nord-Est Iasi Iaşi: Secţie de votare pentru o singură locuinţă

Iaşi: Secţie de votare pentru o singură locuinţă

DISTRIBUIȚI

132704 – 11112014 – La Iaşi există o secţie de votare pentru locatarii unui singur apartament, pentru că în acel apartament locuiesc, potrivit documentelor, 1.600 de oameni. Sunt cetăţeni din Republica Moldova care au avut nevoie să demonstreze că au domiciliu în România pentru a obţine cetăţenia română, transmite Digi24.

Într-un apartament de 74 de metri pătrați au domiciliu mai mulţi oameni decât cei 1.400 de locuitori ai comunei Cucuteni din judeţul Iaşi.

„Ni s-au semnalat în jur de 1.600 de persoane care au aceeași adresă de domiciliu”, a spus Marian Grigoraş, purtător de cuvant BEJ Iaşi.

Locatarii din bloc spun că nu i-au întâlnit pe numeroşii lor vecini, iar în apartament stau, cu chirie, doar o mamă și fiul ei. Tatăl chiriaşei spune că proprietarul locuinţei este un cetăţean din Republica Moldova.

Situaţia nu este singulară în judeţul Iaşi. În ultimii ani, în trei localităţii din judeţ s-au descoperit sute de oameni care aveau domiciliul la aceleaşi adrese. De fiecare dată a fost vorba despre cetăţeni din Republica Moldova.

„Este o situaţie cunoscută, cea din municipiul Iaşi, cu un apartament cu atât de mulţi cetăţeni înregistraţi ca adresă acolo. Mai am situaţii în judeţ. Mai sunt câteva comune pe marginea Prutului care înregistrează situaţii similare”, a spus Dan Cârlan, prefectul județului Iași. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.