Acasă Centru Mures Mureş: Fostă şefă a Administrației Bazinale de Apă Mureș, trimisă în judecată...

Mureş: Fostă şefă a Administrației Bazinale de Apă Mureș, trimisă în judecată pentru primire de foloase necuvenite

DISTRIBUIȚI

132736 – 12112014 – Procurorii DNA –Târgu-Mureș i-a trimis în judecată pe Maria Pătraşcu, fostul director economic al Administrației Bazinale de Apă Mureș, pentru primire de foloase necuvenite în formă continuată, şi pe Laurenţiu Manueil Huja, director al SC Laurenţiu H SRL Negrești-Oaș, judeţul Satu-Mare, pentru participație improprie la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Instanța de judecată a fost sesizată asupra faptului că Gheorghe Tohănean, administrator al unei firme, și-a recunoscut vinovăția și este de acord cu pedeapsa de 3 luni închisoare, cu suspendare și termen de încercare de 2 ani și 3 luni.

Între iunie și decembrie 2011, Maria Pătrașcu, după ce anterior și-a îndeplinit anumite atribuții de serviciu la care era obligată în virtutea funcției sale de director economic la A.B.A. Mureș, respectiv semnarea, alături de directorul general, a actelor necesare pentru întocmirea contractelor de lucrări hidrotehnice și apoi a celor pentru plata acestor lucrări, efectuate de către SC Laurențiu H SRL Negrești-Oaș jud. Satu-Mare, a primit de la Laurenţiu Huja, în două rânduri, foloase la care nu era îndreptățită.

Astfel, în două perioade diferite, respectiv lunile iunie-iulie 2011 și octombrie – noiembrie 2011, pentru amenajarea unui teren, proprietate personală situat în Tg Mureș (terasamente, săpături de fundație și transport pământ), Pătrașcu a apelat la Huja, care i-a trimis un buldoexcavator și o autobasculantă, aparținând firmei administrate de soția lui Gheorghe Tohănean.

Ulterior, Huja a achitat 15.128 lei, în două tranșe, reprezentând toate lucrările efectuate de către această societate comercială în beneficiul Mariei Pătrașcu.

În continuare, pentru a masca originea respectivelor plăți nejustificate, efectuate în beneficiul Mariei Pătrașcu și pentru a le da o formă legală, Huja l-a determinat, la data de 21 februarie 2012, pe un angajat al lui, să redacteze și să semneze, în numele său, un contract de prestări servicii. Acest înscris avea ca obiect „lucrări cu buldoexcavatorul și transport de material cu autobasculanta”, era antedatat, și trebuia să creeze o aparență de valabilitate pentru perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2011.

Acest document, a fost semnat și ștampilat, la poziția „administrator”, prin contrafacerea subscrierii, de către Tohănean.

Procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor Mariei Pătrașcu până la concurența sumei de 15.128 lei.

Procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea SRI.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Mureș, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

La data de 13 septembrie 2013, Pătraşcu şi Huja au fost trimiși în judecată de către procurorii DNA, în alt dosar, în sarcina acestora reținându-se mai multe infracțiuni asimilate celor de corupție. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.