Acasă Social Bucureşti: Bilanţul intervenţiei în zonele afectate de viscol. 65 de localităţi nu...

Bucureşti: Bilanţul intervenţiei în zonele afectate de viscol. 65 de localităţi nu au curent electric

DISTRIBUIȚI

Monica_Dajbog_2 133765 –  30122014 – Peste 340 de pacienți care necesitau dializă și 72 de gravide au fost transportate în locuri care le-au asigurat condiții de siguranță, potrivit informaţiilor privind intervenția autorităţilor în județele afectate de vremea severă, prezentate marţi de purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, subcomisarul de poliție Monica Dajbog.“În ultimele 24 de ore, au acționat în teren peste 16.700 de forțe de intervenție – polițiști, pompieri, jandarmi și militari ai Ministerului Apărării Naționale. Aceste forțe au intervenit pentru deblocarea a peste 600 de autovehicule care rămăseseră înzăpezite și în care se aflau 1.194 de persoane. Acestea și-au continuat drumul în siguranță sau, în funcție de situație, au fost transportate în spații de cazare amenajate de autorități.  Totodată, de la emiterea codurilor și până în prezent, au fost salvate alte 948 de persoane aflate în situații critice și 94 care reprezentau urgențe medicale grave, majoritatea bătrâni bolnavi, femei gravide sau copii în stare gravă”, a mai spus Monica Dajbog.

“Mai sunt probleme în județul Brăila în ceea ce privește alimentarea cu apă în 59 de localități, iar în alte 43 de localități este întreruptă furnizarea energiei electrice. De asemenea, nu au curent electric alte 22 de localități din Buzău, Dâmbovița, Galați, Neamț și Tulcea. Conform datelor primite de la Electrica în acest moment se lucrează pentru remedierea defecțiunilor”, a precizat purtătorul de cuvânt al MAI.  – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.