Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Tăriceanu: Nu am făcut negociere la posturi sau structura guvernului!

Bucureşti: Tăriceanu: Nu am făcut negociere la posturi sau structura guvernului!

DISTRIBUIȚI

133211 – 02122014  –  Președintele Partidului Liberal Reformator, Călin Popescu Tăriceanu a declarat marți că în cursul discuțiilor avute cu premierul Victor Ponta nu au existat negocieri cu privire la posturile din guvern, ci a fost abordată chestiunea calendarului privind adoptarea bugetului.

Nu am făcut negociere la posturi sau structura guvernului. Am discutat despre calendarul acțiunilor care urmează să fie derulate în legătură cu bugetul – negocierea cu Fondul, trimiterea proiectului de buget la Parlament. Vrem ca până în jurul datei de 20 decembrie aceste proceduri să fie încheiate.”, a spus liderul PLR, citat de B1.ro

Potrivit sursei, Tăriceanu a declarat că Guvernul ar putea fi remaniat, însă în acest moment este important să se discute o serie de teme politice.

Este posibilă o remaniere a Guvernului, dar mai important este să discutăm de temele politrice: proiectul de revizuire a Constituției, proiectul privind regionalizarea, proiectul privind legile electorale, pun accent pe votul românilor din strainătate. 2016, trebuie să ne găsească cu această problemă rezolvată. Proiectul privind finanțarea partidelor. Acestea sunt cele mai importante chestiuni pe care le-am abordat cu prim-ministrul. Nu am discutat posturi în guvern. Prioritatea este bugetul”, a mai spus liderul PLR. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.