Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Fostul ministru Cristian David a fost reţinut de DNA

Bucureşti: Fostul ministru Cristian David a fost reţinut de DNA

DISTRIBUIȚI

134170 – 21012015 – Fostul ministru de Interne Cristian David a fost retinut miercuri dupa ce el fusese adus dimineata cu mandat la sediul Directiei Nationale Anticoruptie (DNA). Cristian David nu a facut declaratii presei. Conform unor surse judiciare, el a fost audiat in dosarul in care anul trecut s-a cerut ridicarea imunitatii pentru a incepe urmarirea penala pentru luare de mita si spalare de bani, potrivit Hotnews.ro.

La 19 noiembrie 2014, presedintele Traian Basescu a anuntat ca a solicitat inceperea urmaririi penale pentru fostul ministru Cristian David, precizand ca decizia sa nu inseamna ca acesta este vinovat. El a indicat ca in documentatia trimisa de Parchetul General, provenita de la DNA, se arata ca David ar fi suspect pentru incasarea unei mite de 500.000 de euro pentru a inlesni emiterea de catre un prefect a unui titlu de proprietate pentru o suprafata de teren intravilan de 15 hectare.

Surse judiciare au declarat ca David ar fi ar fi primit mita de 500.000 de euro, pentru intervenţia pe lângă prefectul Buzăului, în numerar şi prin intermediul directorului său de cabinet de la acea vreme.

Mita a fost pretinsă pentru a interveni în favoarea unei persoane care revendicase un teren de 15 hectare situat în municipiul Buzău.

Suma de 500.000 de euro ar fi fost retrasă de la o agenţie bancară din Bucureşti de către Adrian Mladin, reprezentantul persoanei care a beneficiat de retrocedare, pe data de 1 februarie 2008. În aceeaşi zi, Valeriu Robert Niţescu, suspect în acelaşi dosar, i-a înmânat banii lui Cristian David la sediul MAI.

Conform aceloraşi surse, Valeriu Robert Niţescu, la acea vreme director cabinet al ministrului David, fusese solicitat de Adrian Mladin să-l pună în legătură cu prefectul judeţului Buzău din acea perioadă, Marian Cristinel Bâgiu, deoarece soluţionarea revendicării era tergiversată. Niţescu a promis că va interveni la prefect prin intermediul ministrului David, iar la scurt timp Comisia Judeţeană Buzău pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor a emis titlul de proprietate asupra suprafeţei de 15 hectare.

Pentru intervenţia sa, Niţescu ar fi pretins şi primit 1,1 milioane de euro, iar 500.000 de euro i-ar fi revenit lui Cristian David.

In 10 noiembrie, seful DNA, Laura Codruta Kovesi, i-a transmis procurorului general in vederea sesizarii sefului statului cererea de efectuare a urmaririi penale fata de Cristian David, fost ministru al Internelor si Reformei Administrative in perioada 5 aprilie 2007 – 22 decembrie 2008, pentru luare de mita si spalare de bani.

DNA a precizat ca faptele cu care a fost sesizata in 2014 constau in aceea ca ministrul David Cristian ar fi pretins in anul 2007 iar la 1 februarie 2008 ar fi primit suma de 500.000 de euro de la un denuntator pentru a-si exercita atributiile de indrumare si coordonare a activitatii prefectilor intr-o modalitate care sa asigure emiterea, de catre Comisia judeteana pentru stabilirea dreptului de proprietate, a titlului de proprietate asupra unui teren de 15 ha aflat in intravilanul municipiului Buzau.

„Pentru a masca originea sumei primite cu titlu de mita si pentru a evita tragerea la raspundere penala, ar fi fost incheiate mai multe contracte de vanzare-cumparare, avand ca obiect tranzactii imobiliare fictive intre persoanele implicate in savarsirea infractiunilor de coruptie”, sustin procurorii. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.