Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Musulmanii din România condamnă atacul terorist de la Paris

Bucureşti: Musulmanii din România condamnă atacul terorist de la Paris

DISTRIBUIȚI

133872 –  08012015 – Şeful Cultului Musulman din România, muftiul Muurat Iusuf, a transmis o scrisoare de condoleanţe Ambasadei Franţei în România, în care condamnă ”manifestările crude, sângeroase, la care s-au dedat aşa-zişi musulmani francezi, printr-un asalt terorist fără precedent, pentru a-i reduce la tăcere pe ziariştii publicaţiei satirice pariziene Charlie Hebdo”, potrivit Realitatea Tv.

”Toate evenimentele tragice care se desfăşoară cu o cruzime desăvârşită nu au nicio legătură cu religia islamică, iar cei care le provoacă nu pot fi recunoscuţi drept fraţi de confesiune musulmană, conform preceptelor religioase pe care noi le practicăm, în concordanţă cu învăţăturile Coranului şi cuvântul Profetului Muhammad. Islamul interzice ferm uciderea oricărui suflet, iar religia noastră, mai presus de orice, este împotriva oricărei vărsări de sânge şi condamnă ferm asemenea atentate. Drept urmare, condamn aceste acte de terorism şi adresez condoleanţe familiilor îndoliate şi poporului francez şi mă rog în continuare bunului Allah să ne binecuvânteze şi să ne protejeze ţara, România, şi poporul nostru tolerant”, a transmis muftiul Muurat Iusuf.

Douăsprezece persoane au murit, iar alte 11 au fost rănite, miercuri, într-un atac comis de indivizi înarmaţi cu arme automate şi lansatoare de rachete, la sediul parizian al revistei satirice Charlie Hebdo. Printre victime se numără directorul publicaţiei, Stéphane Charbonnier (Charb), şi alţi trei cunoscuţi caricaturişti – Jean Cabut (Cabu), Bernard Verlhac (Tignous) şi Georges Wolinski (Wolinski). – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.