Acasă Externe Grecia: Liderul partidului Syriza a depus jurământul ca premier

Grecia: Liderul partidului Syriza a depus jurământul ca premier

DISTRIBUIȚI

 134285 – 26012015 – În Grecia, stânga radicală câştigătoare în alegeri a obţinut sprijinul unei alte formaţiuni anti-austeritate, Grecii Independenţi, pentru a forma guvernul, transmit corespondenţii BBC. Liderul partidului Syriza, Alexis Tsipras, a început de dimineaţă consultările cu alte partide parlamentare pentru constituirea unei majorităţi de guvernământ.

Primele discuţii le-a avut chiar cu formaţiunea Grecii Independenţi, un partid de dreapta, anti-austeritate, care s-a declarat gata să colaboreze, anunţă Radio România Actualităţi.

Syriza mai avea nevoie de doar două mandate pentru a atinge majoritatea absolută în Parlament, după cum aratau voturile numărate până atunci.

Victoria în alegerile parlamentare anticipate din Grecia a partidului Syriza îngrijorează pieţele financiare.

Bursa din Atena a înregistrat o scădere cu peste cinci procente, însă cele mai afectate de lipsa de încredere a investitorilor au fost băncile.

Acţiunile Alpha Bank tranzacţionate la bursă au pierdut 11% din cotaţie, iar acţiunile băncii Piraeus au înregistrat o scădere de aproape 15 procente.

Şi alte burese europene au reacţionat cu scăderi de indici, în special cele din Italia, Spania şi Portugalia.

Potrivit agenţiei Reuters, principala îngrijorare a investitorilor este că şi alte ţări din zona euro ar putea cere relaxarea măsurilor de austeritate, promovată de învingătorii electorali din Grecia.

Miniştrii de finanţe din ţările cu monedă europeană unică se reunesc azi la Bruxelles pentru a discuta situaţia.  – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.