Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: DNA a redeschis dosarul lui Laszlo Borbely

Bucureşti: DNA a redeschis dosarul lui Laszlo Borbely

DISTRIBUIȚI
laszlo_borbely3

 134581 – 05022015Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a transmis procurorului general al României referatul cauzei, în vederea sesizării Camerei Deputaţilor, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de deputatul Laszlo Borbely (UDMR), fost ministru al Mediului şi Pădurilor, pentru trei infracţiuni de trafic de influenţă.

“Prezenta cerere este formulată în cauza în care, la data de 17 ianuarie 2014, au fost trimise în judecată trei persoane, în legătură cu infracţiuni de corupţie. Din cauza faptului că, la data de 11 septembrie 2012, plenul Camerei Deputaților a respins cererea procurorilor DNA de încuviințare a urmăririi penale, față de Borbely Laszlo s-a dispus soluția de netrimitere în judecată. Ulterior, au apărut noi elemente ce au conturat suspiciunea săvârșirii unei alte infracțiuni de trafic de influență de către Borbely Laszlo, în perioada exercitării funcției de ministru al Mediului şi Pădurilor. Prin urmare, procurorii din cadrul Serviciului Teritorial Oradea, la data de 5 ianuarie 2015, au dispus revocarea soluției de neîncepere a urmăririi penale, iar judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat redeschiderea urmăririi penale”, se arată într-un comunicat al DNA.

Potrivit DNA, noile date arată că în cursul anului 2011, Laszlo Borbely, în calitate de ministru al Mediului şi Pădurilor, a primit de la Ioan Ciocan Ioan – administrator al S.C. Lescaci Com SRL Negreşti Oaş, foloase necuvenite, constând în renovarea şi utilarea unui apartament, în valoare de 80.952 lei, pentru a-și exercita influenţa asupra unor funcţionari din cadrul Administraţiei Naţionale „Apele Române” – instituţie aflată în coordonarea Ministerului Mediului şi Pădurilor, în vederea determinării acestora să favorizeze Lescaci Com la diferite licitaţii organizate de A.N. „Apele Române” prin Administraţiile Bazinale din teritoriu.

De asemenea, în cursul anului 2011, Laszlo Borbely, în calitate de ministru al Mediului şi Pădurilor, a primit de la Anton Petru Molnar – administrator de fapt al S.C. Ayimut Com SRL Acăţari, foloase necuvenite, constând în reamenajarea şi extinderea unui imobil aparținând acestuia, în valoare de 112.199 lei, pentru a-și exercita influenţa asupra unor funcţionari din cadrul A.N. „Apele Române” – instituţie aflată în coordonarea Ministerului Mediului şi Pădurilor, în vederea determinării acestora să favorizeze Azimut Com la diferite licitaţii organizate de către A.N. „Apele Române” prin Administraţiile Bazinale din teritoriu.

Totodată, în cursul anului 2011, Laszlo Borbely, în calitate de ministru al Mediului şi Pădurilor, a primit de la o persoană, administratorul a două societăți comerciale, suma de 50.000 euro, pentru a sprijini firmele administrate de acesta să obţină lucrări în domeniul gospodăririi apelor și să încaseze contravaloarea lucrărilor executate.

Cererii transmise i-au fost atașate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea, precum şi şapte volume cuprinzând copii ale dosarului de urmărire penală, se precizează în comunicatul DNA. – PROMPT MEDIA

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.