Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Fete de fete chemate la poliție

Bucureşti: Fete de fete chemate la poliție

DISTRIBUIȚI

134583 – 05022015Sex, vedete droguri și excursii – aceasta pare a fi rețeta unei rețele de proxenetism, depistată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5. Mai multe persoane sunt audiate joi la Secția 19 Poliție din Bucureşti, potrivit Libertatea.ro. Printre ele se numără și Daniela Crudu, sora ei, Ana Maria, Simona Trașcă, Mădălina Pamfile, Denisa Biţă, Rellys Tonu, Diana Gureşoaie şi alte fete cunoscute în lumea mondenă. Peste 50 de fete au fost chemate, în total, la Poliție.

Polițiștii Secției 19, cei de la Serviciul de Investigații Criminale al Sectorului 5, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, efectuează cercetări într-un dosar de proxenetism cu prostituate de lux, dar și din lumea show-biz-ului.

Surse judiciare au precizat că printre clienți se numără Puiu Popoviciu, Ioan Neculaie, Irinel Columbeanu, Horia Simu, dar și fiul lui Adriean Videanu, Andrei Valentin.

Tarifele plecau de la 1.000 de euro, iar ”domnii generoși” suportau și cheltuielile excursiilor în străinătate sau le ofereau cadouri prostituatelor de lux.

Contactați, Irinel Columbeanu și Puiu Popoviciu au negat orice implicare în dosar. – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.