Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Uite încorporarea, nu e încorporarea

București: Uite încorporarea, nu e încorporarea

DISTRIBUIȚI

135147 – 27022015Ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, încearcă să liniștească din nou populația referitor la eventualele recrutări sau încorporări obligatorii și spune, citat de Agerpres, că tinerii români pot să stea liniştiţi. Recrutări sau încorporări se pot face doar în momentul în care ar fi declarată starea de mobilizare. ”Vedeti dumneavoastră, orice a fost normal până acum devine anormal. Nu a vorbit nimeni niciodată despre recrutare sau chemare la oaste a rezerviștilor și a tinerilor. Acest lucru este posibil, în condițiile legii, numai atunci când se declară stare de război, și declararea stării de război sau a stării de mobilizare se face prin hotarârea Parlamentului”, a spus Dușa.

Ministrul a explicat că activitățile desfășurate în prezent de centrele militare sunt ”de rutină”, curente” și vizează clarificarea datelor rezerviștilor legate de domiciliu, mutarea dintr-o unitate militară în alta sau încadrarea pe o altă funcție. După izbucnirea crizei din Ucraina, toată lumea lansează un zvon că se fac recrutări și încorporări. Nu se fac”.

Potrivit legii, fiecare cetățean român are datoria sacră de a-și apăra țara și este nevoie de un cadru legislativ care să clarifice modul în care se face pregătirea populației pentru apărare în cazul unui conflict armat, având în vedere că stagiul militar nu mai este obligatoriu începând cu 1 ianuarie 2007. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.