Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Zeci de mii de angajaţi ai primăriilor şi consiliilor judeţene, în...

Bucureşti: Zeci de mii de angajaţi ai primăriilor şi consiliilor judeţene, în grevă de avertisment

DISTRIBUIȚI

134914 – 18022015 –   Peste 29.000 de angajati salariatii din 38 de judete (primarii si consilii judetene si Bucuresti) vor intra vineri (intre 10:00 si 10:30) in greva, anunta Federatia Nationala a Sindicatelor din Administratie (FNSA), ca protest pentru neacordarea tichetelor de masa si cresterilor salariale.

„In conditiile in care niciuna dintre solicitarile noastre nu a fost solutionata de catre Guvernul Romaniei, dimpotriva, prin adoptarea OUG nr. 83/2014 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice in anul 2015, salariile bugetariilor din administratia publica locala au fost inghetate si a fost interzisa, in mod expres, acordarea tichetelor de masa, cadou si a voucherelor de vacanta, precum si a oricaror premii, prime sau bonificatii, veniturile salariatilor din administratia publica locala fiind mentinute la acelasi nivel cu cel din decembrie 2014, in contextul in care aproape toate categoriile de personal bugetar (sanatate, asistenta sociala, aparare, invatamant) au beneficiat de cresteri salariale si imbunatatiri ale conditiilor de munca si constatand dezinteresul manifestat de catre reprezentantii Guvernului fata de problemele majore cu care se confrunta salariatii din sectorul nostru de activitate, am decis declansarea actiunilor de protest care presupun intreruperea activitatii in institutiile administratiei publice locale (primarii si consilii judetene)”, sustin reprezentantii FNSA.

Mai mult, spun sindicalistii, salariile din administratia publica sunt „inacceptabil de mici, intre 900 si 1.900 de lei, in conditiile in care unii angajati lucreaza cu fonduri europene si au responsabilitati foarte mari”.

Potrivit lui Gheorghe Tanase, discutiile cu ministrul Liviu Pop nu au dus la nicio solutie.

Mai mult, Ministerul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice a refuzat parcurgerea procedurii concilierii conflictului de munca declansat si inregistrat, conform legii.

„Constatam ca dupa aproximativ doi ani de guvernare, am fost amagiti cu promisiuni, asa cum s-a intamplat si in campania electorala din 2012, cand actualii guvernanti au castigat alegerile cu voturile noastre, promitand ca vor modifica legislatia prin care Guvernele Boc au distrus tot ceea ce sindicatele din Romania au construit de la Revolutia din 1989 incoace. Am mai fost pacaliti si cu ocazia alegerilor europarlamentare din 2014 de catre clasa politica aflata la guvernare”, a completat Tanase.

Greva de avertisment este doar primul pas, spun sindicalistii, precizand ca au de gand sa declanseze procedura pentru strangerea de semnaturi in vederea declansarii grevei generale in administratia publica locala. – PROMPT MEDIA

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.