Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Zi decisivă pentru un nou acord cu FMI

Bucureşti: Zi decisivă pentru un nou acord cu FMI

DISTRIBUIȚI

134611 – 06022015 –  Expertii Fondului Monetar International (FMI) se intalnesc, vineri, cu reprezentantii tuturor ministerelor pentru a se stabili daca va mai exista un nou acord cu institutia financiara internationala, potrivit Hotnews.ro.

„Intalnirea probabil cea mai importanta (a reprezentantilor FMI – n. r.) cu toti ministrii si momentul in care vom incerca sa ajungem la un consens va fi vineri si probabil vineri seara sau sambata dimineata vom sti daca avem sau nu in continuare un acord in conditiile pe care bineinteles sa le agreem”, a precizat miercuri ministrul Finantelor Publice, Darius Valcov, intr-un briefing la Palatul Victoria.

Tot miercuri, guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, Mugur Isarescu, a afirmat ca negocierile dintre Romania si Fondul Monetar International (FMI) pe marginea actualului acord ‘merg bine’, dar a adaugat ca BNR este pregatita inclusiv pentru situatia in care negocierile s-ar incheia fara o concluzie clara.

„Noi suntem pregatiti pentru orice scenariu, dar eu stiu ca negocierile merg bine si nu ne ante-pronuntam. Cei de la FMI vor avea o conferinta de presa luni. Vorbim dupa”, a spus Isarescu, intrebat daca exista riscuri pentru Romania in eventualitatea incheierii acordului FMI inainte de termen. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.