Acasă Externe Rep. Moldova: Tiraspolul își cere scuze

Rep. Moldova: Tiraspolul își cere scuze

DISTRIBUIȚI

134893 – 18022015  – Nina Ştanski, ministrul de Externe din regiunea transnistreană, i-a prezentat scuze şefului Delegaţiei UE la Chişinău, Pirkka Tapiola, pentru incidentul de marţi, când diplomatului european nu i-a fost permisă intrarea în regiune.

În cadrul unei discuții telefonice cu ambasadorul european, Ştanski i-a spus diplomatului european că incidentul este de ordin tehnic, se arată într-un comunicat postat pe site-ul ministerului de la Tiraspol.

Agenţi ai poliţiei de frontieră transnistrene au interzis, marți, trecerea ambasadorului Uniunii Europene, Pirkka Tapiola, spre localitatea Molovata Nouă.

Pirkka Tapiola urma să participe la inaugurarea Oficiului Medicilor de Familie din Molovata Nouă, un centru modernizat cu fonduri europene. Delegaţia UE a evitat să comenteze incidentul.

Eduard Bumbac, de la Comisia Unificata de Control, a spus că Tiraspolul dă  dovadă de autoizolare, prin asemenea măsuri, interzicând astfel libera circulație a persoanelor.

Finlandezul Pirkka Tapiola l-a înlocuit în aprilie 2013 pe germanul Dirk Schuebel în fruntea Delegației Uniunii Europene în Rep. Moldova.   PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.