Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Agrostar: Peste 60% din fermele de vaci dispar după eliminarea cotei...

Bucureşti: Agrostar: Peste 60% din fermele de vaci dispar după eliminarea cotei de lapte

DISTRIBUIȚI

 135708 – 30032015 – Federația Agrostar estimează că peste 60% din fermele de vaci vor dispărea, după 1 aprilie a. c., când va fi eliminată cota de lapte la nivelul UE, întrucât statul roman nu a luat nici o măsură pentru a veni în sprijinul producătorilor români, deși aceștia cer de mai mulți ani ajutor în acest sens.

„Se dorește distrugerea fermierilor români. De mai mulți ani cerem măsuri și nu s-a făcut absolut nimic. Marii procesatori deja anunță fermierii că nu le mai cumpără laptele sau reduc prețul astfel încât producătorul să nu își acopere cheltuielile. Aș da un singur exemplu. SC Ferma Poroschia din județul Teleorman, care are 140 de bovine, a fost anunțată de Danone că nu îi mai cumpără laptele. La nivelul țării sunt numeroase exemple. O să dăm laptele la porci. Vor să falimenteze producătorii români aducând lapte mai ieftin din afară, pentru că în celelalte state membre UE subvențiile sunt mult mai mari decât în România și se dau și la timp. După ce fermierii români vor dispărea, vor dubla prețul și vom fi obligați să cumpărăm, nu vom mai avea de ales. La noi în țară nu avem unde să ne vindem marfa, degeaba producem. Nu avem loc în piețe, nu avem loc în supermarketuri și hipermarketuri”, a declarat președintele Sindicatului Național al Crescătorilor de Bovine, Ștefan Muscă, care este si vicepreședinte al federației Agrostar.

Federația Agrostar a înaintat recent Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale o adresă în care cere rezolvarea urgentă a mai multor probleme din sectorul agricol, printre care și găsirea unor soluții pentru producătorii români de lapte de vacă. Printre propunerile Agrostar se numără: spijin pentru înființarea unor microîntreprinderi locale de prelucrare a laptelui, stimularea asocierii fermierilor,  posibilitatea de a-și desface marfa prin intermediul piețelor volante. – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.