Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Fostul director administrativ al Universităţii de Medicină a fost rețiut

București: Fostul director administrativ al Universităţii de Medicină a fost rețiut

DISTRIBUIȚI

 135586 – 25032015 – Fostul director administrativ al Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) Bucureşti, Dan Pahoni, a fost reţinut de procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care cer miercuri instanţei arestarea preventivă pentru 30 de zile a acestuia. Surse apropiate anchetei au declarat că Dan Pahoni, director administrativ al UMF Bucureşti la data faptelor, a fost reţinut, împreună cu o altă persoană suspectată că l-a ajutat să comită infracţiunile de care este acuzat, notează Gandul.info

Dan Pahoni şi alte persoane au fost audiaţi, marţi, de procurorii Parchetului instanţei supreme, după percheziţiile la locuinţele acestora, la sediile mai multor firme şi la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti, în dosarul în care se fac cercetări pentru abuz în serviciu, dare sau şi luare de mită, în legătură cu atribuirea ilegală a unor contracte de achiziţii publice.

Din probele administrate în cauză a rezultat că persoane aflate la conducerea unei instituţii de învăţământ superior din Bucureşti au atribuit contracte de achiziţie publică, cu încălcarea cadrului legislativ care reglementează sistemul achiziţiilor publice, unor societăţi comerciale deţinute sau controlate de oameni de afaceri aflaţi în cercul lor relaţional”, potrivit Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Surse judiciare au declarat că Dan Pahoni solicita până la 40 la sută din valoarea unor contracte încheiate de UMF Bucureşti cu societăţi comerciale.

Potrivit anchetatorilor, încă din anul 2009, Dan Pahoni ar fi încasat comisioane pentru contracte de reparaţii, curăţenie şi deratizare, a căror valoare totală se ridică la câteva sute de mii de euro. Pahoni este suspectat şi că ar fi controlat, prin interpuşi, nouă societăţi care ar fi încheiat contracte cu Universitatea de Medicină şi Farmacie Bucureşti.

Sursele citate au precizat că Dan Pahoni ar fi cumpărat, cu banii primiţi pentru atribuirea ilegală a unor contracte, locuinţe şi autoturisme, iar o parte din sumele cerute ar fi ajuns la complicii acestuia. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.