Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Prejudiciu de 7,6 milioane lei din concursuri şcolare

Bucureşti: Prejudiciu de 7,6 milioane lei din concursuri şcolare

DISTRIBUIȚI

 135304 – 05032015 –  Inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF au identificat un prejudiciu de peste 7,6 milioane lei cauzat bugetului de stat prin sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale de către o fundaţie, care avea drept scop principal de activitate organizarea de concursuri şi teste de evaluare în educaţie pentru elevi şi studenţi, în unităţi de învăţământ la nivel naţional. Cazul a fost sesizat procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, care, în data de 5 martie 2015, au dispus efectuarea a 19 percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Ilfov şi Prahova, potrivit unui comunicat al ANAF.

În baza unor protocoale încheiate cu reprezentanţii Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, în perioada 2008-2013 fundaţia a organizat la nivel naţional concursuri şi teste de evaluare în unităţi de învăţământ la mai multe discipline (matematică, limba română, limbi străine, informatică, fizică).

Deşi se obliga să asigure fonduri pentru organizarea acestor concursuri, fundaţia a perceput o taxă de participare de 20 lei/copil pentru fiecare disciplină şi etapă a concursului şi a obţinut venituri în sumă totală de 26.397.446,88 lei, pentru care s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale.

Pentru colectarea sumelor, preşedintele fundaţiei utiliza inclusiv contul bancar personal şi înregistra în evidenţele contabile ale organizaţiei contracte fictive de prestări servicii de consultanţă încheiate cu diverse societăţi care aparţineau membrilor consiliului director al fundaţiei.

Mai mult, profesorii cooptaţi pentru conceperea subiectelor de evaluare erau plătiţi cu sume modice de 2.000 lei, în timp ce rudele preşedintelui fundaţiei (soţie, frate, cumnaţi, nepoată, verişori etc) încasau sume de ordinul sutelor de mii de lei, în bază unor contracte fictive de cesiune de drepturi de autor. De exemplu: un absolvent de 11 clase, având calificare de „lăcătuş reparaţii locomotive”, a încasat suma netă de 107.000 lei pentru că ar fi elaborat subiectele pentru disciplina matematică, clasa a XII-a.

În urma verificărilor specifice, inspectorii antifraudă au stabilit un prejudiciu estimat cauzat bugetului general consolidat al statului în sumă totală de 7.623.390 lei, compus din TVA de plată în valoare de 4.135.096 lei, impozit pe profit în sumă de 1.554.004 lei, impozit pe venituri din activităţi independente în sumă de 1.745.838 lei şi contribuţie individuală la asigurările sociale de sănătate (5,5 %) în sumă de 188.452 lei, se precizează în comunicat. – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.