Acasă Sud-Est Constanta Constanţa: Iorguş, trimis în judecată

Constanţa: Iorguş, trimis în judecată

DISTRIBUIȚI

 135685 – 20032015 – Procurorii DNA din Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Zanfir Iorguş, fost primar al municipiul Mangalia, judeţul Constanța, şi a lui Paul Liviu Botaş, fost viceprimar a municipiul Mangalia, ambii pentru abuz în serviciu, cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că în perioada decembrie 2006 – 4 octombrie 2007, Iorguș, în calitate de primar al municipiului Mangalia, în mai multe rânduri, nu a îndeplinit și respectiv a îndeplinit în mod defectuos mai multe acte legate de atribuțiile de serviciu care decurgeau din funcția publică arătată, prin aceea că nu a organizat o procedură de achiziție publică conform OUG nr.34/2006, pentru executarea obiectivului de investiții Obor de animale. Executarea lucrării nu avea aprobarea consiliului local, iar plățile au fost făcute în mod nelegal, din fonduri publice, către SC Euro Coram SRL, pentru o lucrare în fapt neexecutată, prin care a prejudiciat bugetul local al mun.Mangalia cu suma de 490.011,12 lei.

Botaş, în calitate de viceprimar al municipiului Mangalia, a condus comisia de evaluare a ofertelor și a atribuit contractul pentru realizarea obiectivului de investiții Obor de animale, în cadrul unei proceduri flagrant contrare prevederilor OUG nr.34/2006, către SC Euro Coram SRL, deși oferta acesteia era neconformă. Ulterior, în perioada 22 martie 2007 – 19 aprilie 2007, a efectuat mai multe plăți nelegale din fonduri publice către societatea menționată, pentru o lucrare în fapt neexecutată, participând astfel în mod direct și nemijlocit la prejudicierea bugetului local al mun. Mangalia cu suma de 490.011,12 lei.

Procurorii au dispus punerea sechestrului asupra mai multor terenuri intravilane din localitatea Neptun (curți, construcții), aparținând lui Iorguș, până la concurența sumei de 490.011,12 lei, în vederea recuperării prejudiciului.

Primăria municipiului Mangalia a precizat că se constituie parte civilă împotriva inculpaților cu suma de 490.011,12 lei.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța cu propunerea de a menține măsurile asigurătorii luate în cursul urmăririi penale. – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.