– 135659 – 20032015 – Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a anunțat, joi seară, într-o emisiune de televiziune, că a demisionat din toate funcţiile din PSD, dar nu și din partid, pentru a nu pierde mandatul de primar.
„Nu voi mai fi primar multă vreme. Până în vară nu voi fi mai edil în Constanţa. Astăzi mi-am dat demisia din toate funcţiile pe care le deţineam la partid. Membru de partid încă sunt, altfel pierd funcţia de primar”, a declarat Radu Mazăre la RTV.
Radu Mazăre a reclamat faptul că anchetele desfăşurate de procurori au perturbat atât modul în care funcţionează primăria, cât şi exercitarea mandatului de primar.
„DNA m-a hingherit timp de 10 de ani şi poate pe undeva mi-a făcut bine. Din 2005, de când Traian Băsescu i-a trimis la primărie, am fost extraordinar de atent cu orice hârtie, ca să nu fie intepretată. Apropiaţii lui Băsescu sunt acum la ‘beciul domnesc’ pentru că nu s-au ferit să semneze hârtii ce pot fi intepretate (…) În ultimii doi ani, maniera de a ancheta a procurorilor a fost extrem de brutală şi de dură faţă de apropiaţi. Spre exemplu, a fost chemat viceprimarul şi întrebat: Te-a pus primarul să semnezi? A răsfoit contractul? Era în instituţie când ai semnat? Mi-e şi frică să vorbesc cu angajaţii”, a spus Mazăre. – PROMPT MEDIA