Acasă Centru Mures Mureş: Primarul din Târgu Mureş este urmărit penal

Mureş: Primarul din Târgu Mureş este urmărit penal

DISTRIBUIȚI

Dorin Florea 135635 – 26032015 – Primarul municipiului Târgu Mureş, Dorin Florea, şi directorul economic al Primăriei Kiss Imola, sunt urmăriți penal pentru abuz în serviciu de procurorii DNA. În acelaşi dosar sunt urmăriţi penal Virgil Măceşanu şi Maria Cioban, juristul,  respectiv secretarul Primăriei, dar și 20 de  consilieri locali sunt acuzați de abuz în serviciu.

Este vorba despre o hotărâre de consiliu prin care a fost finanțată Asociația Sportivă Fotbal Club Municipal Târgu Mureș, întrucât aceasta avea obligații de plată neonorate privind impozitele și taxele către stat, precum și contribuțiile către asigurările sociale de stat.

Concret, primarul a inițiat un proiect de hotărâre de consiliu local, iar consiliul a aprobat alocarea, de la bugetul local, a patru milioane de lei pentru sezonul competițional 2013-2014, în vederea continuării asocierii dintre municipiul Tg. Mureș și Fotbal Club Municipal Tg. Mureș.

La acea ședință a participat, pe lângă cei 20 de suspecți – consilieri locali, și secretarul Primăriei, Maria Cioban, care a contrasemnat documentul respectiv.

Ulterior, Dorin Florea a încheiat și semnat în condiții ilegale, ca reprezentant al municipiului Târgu Mureș, alături de Kiss Imola, în calitate de directorul economic, un contract de asociere cu Asociația Sportivă Fotbal Club Municipal Tîrgu Mureș, contract vizat de Virgil Măceșanu, în calitate de jurist, prin care s-a alocat acestei asociații sportive, de la bugetul local, suma de bani respectivă.

Astfel a fost prejudiciat bugetul local al municipiului Târgu Mureș cu suma de 4.000.000 lei, plătită asociației sportive în perioada 21 august 2013 – 31 mai 2014, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit pentru Fotbal Club Municipal Tîrgu Mureș.

În dosar se efectuează acte de urmărire penală și față de o altă persoană, precizază DNA.

În cauză procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea SRI. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.