Acasă Vest Caras-Severin Zeci de traficanţi de droguri din Reşiţa şi Ploieşti, ridicaţi pentru audieri

Zeci de traficanţi de droguri din Reşiţa şi Ploieşti, ridicaţi pentru audieri

DISTRIBUIȚI
politist_retinut

135434 – 11032015  Procurorii  DIICOT din Ploieşti şi din Caraş Severin au efectuat miercuri 34 de percheziţii domiciliare în Reşiţa şi  Ploieşti în cadrul unei acţiuni comune de combatere a traficului de droguri de risc. Procurorii DIICOT din cadrul  Biroului Teritorial Caraş Severin au documentat activitatea infracţionala  a unui grup infracţional  care a acţionat în mod coordonat în Resiţa şi ar fi  procurat importante cantităţi de droguri de risc și de substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive care erau introduse în mod ilegal în România,  prin intermediul unor colete expediate din Spania, şi ulterior comercializate către persoanelor care consumă astfel de substanţe.

    Totodata, procurorii DIICOT din Ploieşti au efectuat investigaţii faţă de nouă persoane suspectate că din aprilie 2014 până în prezent au procurat şi comercializat în Ploieşti, cannabis, la preţul de 60 lei/gram.

    Cu ocazia percheziţiilor domiciliare au fost identificate diferite cantităţi de cannabis, substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, rezină, grindere, cântare,ambalaje şi telefoane mobile.

    La sediile DIICOT, Biroul Teritorial Caraş Severin şi Serviciul Teritorial Ploieşti au fost aduse în vederea audierii 46 de persoane, potrivit unui comunicat al DIICOT.

    Acţiunea a fost efectuată împreună cu Brigada de Combatere a Crimei Organizate Ploieşti, Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Caraş-Severin şi Brigada de Combatere a Crimei Organizate Timişoara.

    Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul IPJ Caraş-Severin, IJJ Caraş-Severin, SIPI Caraş-Severin, Grupării Mobile de Jandarmi Timişoara şi Grupării Mobile Jandarmi „Matei Basarab” Ploieşti. – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.