Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Deputatul Octavian Popa: Turismul, pescuitul și aprovizionarea locuitorilor din Deltă, în...

București: Deputatul Octavian Popa: Turismul, pescuitul și aprovizionarea locuitorilor din Deltă, în pericol

DISTRIBUIȚI

 135777 – 01042015 –  Într-o declarație de presă, deputatul PNL Octavian Marius Popa semnalează faptul că, odată cu intrarea în vigoare a Ordinului nr. 1.079 din 24 iunie 2014, sunt puse în pericol, cu riscul de a fi închise, principalele activităţi aducătoare de venituri, turismul şi pescuitul, dar şi aprovizionarea localnicilor din Deltă, producând prin aceasta confuzie, nemulţumire, indignare şi prejudicii financiare importante locuitorilor şi agenţilor economici cu activitate în Delta Dunării.

De asemenea, liberalul avertizează că taxele pe care trebuie să le plătească localnicii şi operatorii economici din Delta Dunării care folosesc ambarcaţiuni de agrement, adică bărci (potrivit legislaţiei, toate mijloacele de deplasare pe apă se împart în nave şi ambarcaţiuni de agrement) sunt exorbitante, ţinându-se cont de faptul că ambarcaţiunea de agrement este singurul mijloc de transport din Delta Dunării.

Deputatul PNL a adresat, în acest sens, ministrului Transporturilor, Ioan Rus, o interpelare pentru stabilirea procedurilor privind evidenţa şi înmatricularea ambarcaţiunilor de agrement, condiţiile tehnice şi încadrarea cu personal navigant a acestora şi avizarea operatorilor economici pentru desfăşurarea activităţilor de agrement nautic. Totodată, deputatul susține luarea unor măsuri de tragere la răspundere a tuturor celor care au redactat, susţinut, avizat, promovat, semnat ordinul respectiv, sau a celor care, prin atribuţiunile de serviciu, nu au semnalat imposibilitatea aplicării lui, precum şi efectele generate din incompetenţă. – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.