Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Înscrierea elevilor la orele de relige legiferată în Parlament

București: Înscrierea elevilor la orele de relige legiferată în Parlament

DISTRIBUIȚI

135816 – 02042015 –  Înscrierea elevilor la orele de religie se va face prin cerere scrisă, se stabileşte printr-o propunere legislativă adoptată astăzi de Camera Deputaţilor. De asemenea, tot o solicitare scrisă va fi necesară pentru retragerea sau reînscrierea copiilor la această disciplină. Deputaţii au aprobat, în şedinţa de miercuri, un proiect de lege prin care aduc modificări în acest sens la Legea educaţiei, notează Digi24.

Potrivit documentului, înscrierea elevilor la orele de religie se va face prin cerere scrisă a elevului major sau a părintelui elevului minor. Solicitarea scrisă va fi necesară, de asemenea, pentru reînscriere, schimbarea opţiunii sau retragere.

Înscrierea sau reînscrierea elevului pentru a frecventa orele de religie se face prin cerere scrisă a elevului major, respectiv a părintelui sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor”, este prevăzut în propunerea de act normativ, care trebuie să treacă şi de Senat pentru a se aplică.

În acest fel, se urmăreşte armonizarea Legii Educaţiei cu hotărârea Curţii Constituţionale. – PROMPT MEDIA

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.