Acasă Economie Bucureşti: Ministrul Muncii: Se impune revizuirea politicii salariale în sectorul bugetar

Bucureşti: Ministrul Muncii: Se impune revizuirea politicii salariale în sectorul bugetar

DISTRIBUIȚI

 136207 – 21042015 – Revizuirea și schimbarea politicii salariale se impune și în sectorul bugetar, potrivit ministrului Muncii, Rovana Plumb. „Știm cu toții că salarizarea personalului bugetar, în momentul de față, nu respectă niciun principiu managerial în ceea ce privește managementul resurselor umane. Din punctul nostru de vedere, investiția în oameni este cea mai profitabilă pe care o poate face o societate (…) După aprobarea Codului Fiscal și a celui de Procedură Fiscală vom intra în dezbatere publică privind noua politică de salarizare. Nu există, în momentul de față, o motivare suficientă, o relaționare între motivarea personalului și perfomanță, nu există o relaționare între competențe și eficiență, fapt pentru care se impune revizuirea și schimbarea politicii salariale în sectorul bugetar. Toate detaliile vor fi anunțate pe sectoarele de activitate bugetară după ce vom finaliza și adopta cele două Coduri care schimbă modul de fiscalizare în România”, a declarat Rovana Plumb, potrivit B1 Tv.

Însă, revizuirea ori elaborarea unei legislații noi în această privință se face în urma unui dialog cu partenerii sociali.

„Am avut, deja, întâlniri cu reprezentanții sectorului public de sănătate și asistență socială, cu care ne vom reîntâlni. În cursul zilei de mâine (miercuri, 22 aprilie 2015 — n. r.), vor avea loc la Guvern alte două întâlniri privind politica salarială cu reprezentanții din sectorul Educație, dar și cu cei ai funcționarilor publici”, a adăugat ministrul. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.