Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: PNL cere adoptarea rapidă a votului prin corespondență

Bucureşti: PNL cere adoptarea rapidă a votului prin corespondență

DISTRIBUIȚI

136387 – 28042015 –  Deputatul PNL Vlad Nistor cere adoptarea rapidă a proiectului de “Lege privind organizarea și desfășurarea votului prin corespondență al cetățenilor români cu domiciliul sau reședința în străinătate”, iniţiat de liberali, care se află acum în atenția Comisiei de Cod Electoral.

Acest proiect prevede trimiterea buletinului de vot cu un timbru autocolant care imită ștampila cu “votat” din secții, de către un alegător din străinătate, prin poștă. Documentul se va trimite într-un plic sigilat.

“Susțin adoptarea rapidă a noii legislații electorale, în acord cu angajamentele luate cu ocazia consultărilor de la Cotroceni și, în special, cu promisiunile făcute la alegerile prezidențiale. Doresc ca adoptarea noului proiect, cu privire la votul prin corespondență să se realizeze până la sfârșitul actualei sesiuni parlamentare sau chiar într-o sesiune extraordinară, înainte de luna septembrie. Este timpul să reparăm, atât cât se mai poate, umilința îndurată de către cetățeni la ultimul scrutin, din cauza modului în care au fost organizate alegerile. Îl sfătuiesc pe domnul Victor Ponta, premierul României, ca și pe toți parlamentarii Partidului Social Democrat să susțină proiectul PNL cu privire la votul prin corespondență, dovedind astfel alegătorilor că își vor îndeplini una din promisiunile făcute după înfrângerea de la alegerile prezidențiale: garantarea dreptului la vot pentru românii din străinătate, prin introducerea votului prin corespondență”, a declarat deputatul Vlad Nistor. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.